- Bine ati venit la Lucky Star! Ati fost asteptati.

Toti cinci privira impietriti mingea de lumina care, sub ochii lor se transforma treptat intr-o silueta umana in marime naturala, pana cand ajunse sa fie un corp luminos, fara faţa sau alte trasaturi.

- Este... ? sopti Cornelia speriata.

- Este o holograma, veni raspunsul lui Chris.

Blonda ar fi vrut sa rasufle usurata, dar situatia era in continuare la fel de incordata si aerul la fel de irespirabil.

- Sunt convins ca sunteti nedumeriti, ca v-a inghetat sangele in vine si ca nu stiti ce sa credeti, dar lasati-ma sa incep prin a va spune cat ma bucur sa vad ca v-ati adunat aici cu totii, zise, de aceasta data, o voce care venea de la holograma.

- Mda, a fost din proprie initiativa, mormai Nina, tinandu-si arcul mai aproape de ea ca niciodata.

Holograma fie nu putea auzi ceea ce se spunea in camera, fie ignora ce auzea, pentru ca isi continua discursul fara sa ia in seama comentariul Ninei.

- Cu totii ati ajuns aici, dovada ca ati trecut de primele noastre teste. V-am testat astazi punctualitatea, iar aici Nate isi verifica telefonul si fu surprins sa constate ca era exact 15:05, curajul si intuitia, precum si capabilitatea de a respecta instructiunile. Acum, cred ca ar fi momentul sa facem putina lumina, atat la propriu, cat si la figurat, chicoti holograma si batu din palme, iar in spatele Ninei peretele disparu brusc, dezvaluind un lift luminos, acoperit de oglinzi.

Vazand ca nici unul dintre cei cinci adolescenti nu se misca de la locurile lor, holograma le facu semn cu mana inspre acesta.

- Va rog, sunteti asteptati!

Iar cu aceasta, disparu.

Toti cinci se uitara unii la altii, iar Nina fu prima care se ridica. Cornelia o privi cu sprancenele ridicate.

- Ce-i? Doar nu o sa astept sa prind radacini aici, ridica roscata din umeri si se indrepta spre lift.

Nathaniel se ridica si el, urmat de Cornelia. Christian se uita spre Löise, iar aceasta inghiti in sec si se ridica si ea. Desi la inceput liftul paruse extrem de incapator, odata intrati toti fura nevoiti sa accepte si sa admire efectul de marire al spatiului pe care il provocau oglinzile. Putin cam lipiti unii de altii, tinerii privira in liniste cum peretele camerei revine la loc, simtind cum incep sa urce incet si fara zgomot. Un sunet ca un clinchet ii anunta ca au ajuns la destinatie, iar usile liftului se deschisera imediat, dezvaluindu-le o priveliste care ii lasa cu gurile cascate.

Era o incapere larga, compartimentata in birouri prin niste geamuri inalte, cu modele pictate delicat, fiecare dintre acestea fiind mobilat deschis la culoare si dotat cu calculatoare si cu tot felul de echipamente de ultima generatie. Oameni imbracati formal lucrau, scriiau fise sau vorbeau la telefone in toate limbile, in timp ce altii mergeau din stanga in dreapta, ducand dosare sau pregatind cafele.  Lumina invada camera din toate partile, peretii fiind facuti in intregime din sticla.

- Wow! Asta inteleg eu prin 'a urca un nivel', zise Cornelia, punandu-si mai bine geanta pe umar.

Chiar atunci, iesind din pamant, un om aparu in mijlocul camerei. Era slab si destul de scund, cu o chelie in varful capului care parea sa straluceasca in razele soarelui. Zambi incantat cand ii vazu pe adolescenti si dadu vesel din mana.

- Aha! Iata-va! Haideti, haideti, sunteti asteptati! le zise acesta celor cinci, si le facu semn sa-l umreze.

- Tocmai a iesit din pamant?!?! sopti apasat Cornelia, dar, spre deosebire de ea, nimeni nu paru sa aiba chef de vorb, resemnandu-se pur si simplu sa mearga spre capatul camerei, dupa barbat.

Traversara camera fara ca vre-unul din oamenii de la birouri sa le remarce prezenta si ajunsera la o usa mare, dubla, care la fel ca majoritatea peretilor era facuta din sticla. Omuletul apasa pe un buton, iar acestea se deschisera, lasand la iveala niste scari in spirala care parea sa porneasca din podea si sa se termine in tavan.
Cornelia se uita nedumerita, in timp ce Christian privea de-a dreptul fascinat, cu un emtuziasm nefiresc, de parca venise Craciunul mai devreme.

- Stati pe trepte, va rog, le zise barbatul in timp ce tasta ceva pe o placuta electronica din stalpul de baza al scarii, iar aceasta incepu sa se miste, rotindu-se si parand sa urce serpuit bara groasa, din care disparuse placuta.

- Nu vreau sa par...ahm, bagacioasa, dar stiti... ne indreptam direct spre tavan. O sa ne striveasca!

- Oh, bine-inteles, uit mereu ca sunteti noi aici, domnisoara Shepard. Imi cer scuze, spuse barbatul, zambindu-le. Nu o sa va striveasca, aveti cuvantul meu. Desi ar fi indicat sa va astupati urechile si sa tineti gura inchisa. Stiti, pana va obisnuiti, impactul ar putea fi cam... neplacut.

- E nebun! sopti Cornelia, ridicandu-si mainile intr-un gest de predare totala si isi acoperi urechile.

Ceilalti patru facura la fel, in timp ce priveau cum tavanul e din ce in ce mai aproape. Mai aveau doar un cap pana ajungeau la el. Apoi doar o palma. Apoi in sfarsit acesta le atingea capul, apoi, in momentul in care ar fi trebuit sa-i zdrobeasca, simtira cum trec prin el, ca printr-o substanta vascoasa si gelatinoasa, care se simtea ciudat de solida in acelasi timp. Simtira cum nasul li se umple de nisip, iar ochii ii ustura si vederea li se distorsioneaza; aveau ciudata senzatie ca sunt trasi prin tubul unui aspirator si bagati intr-un aparat care ii contracta, ii lungeste si ii roteste. Löise si Nate inchisera ochii, in timp ce Cornelia si Chris isi acoperira intreaga fata cu bratele, miscarile parandu-li-se sacadate si greoaie, de parca ar fi inotata in miere. Nina incerca doar sa isi inclesteze mai tare degetele pe arc. Cand simtira ca pot respira din nou, deschisera ochii. Trecusera cel mult trei secunde, dar pentru ei si pentru plamanii lor parusera ani. Socul, surpriza si usurarea ii lovira din plin, in timp ce restul corpului lor trecea prin acea bariera ciudata. Devenind in sfarsit stabili, fura in stare sa realizeze ca scara se oprise, ajungand intr-un hol asemanator cu cel pe care tocmai il parasisera.

- Stai. Vrei sa spui ca podeaua asta e... e tavanul prin care tocmai am trecut? Adica, ma rog, chestia aia ciudata prin care am trecut?

Nina se uita sceptica la barbat.

- Ah, deci domnisoara Shepard nu e singura care stie sa vorbeasca! exclama acesta. Da, podeau este tavanul. Dar stati linistit, acum putem calca pe el fara sa ne temem ca vom cadea.

- Dar, dar cum e posibil asa ceva? Stiintific, nu exista absolut nici o explicatie! se inflacara si Christian, coborand si aplecandu-se sa pipaie podeaua.

Barbatul dadu din mana, in timp ce cu cealalta tasta alte coduri.

- O sa va explice Huxton, le zise, de parca ei ar fi trebuit sa stie cine este, apoi isi puse degetul pe un senzor.

- Amprenta confirmata, se auzi o voce robotica din tavan, si usile duble se deschisera.

De data asta, in fata ochilor aveau o camera intunecata, pe peretii careia erau o serie de ecrane, de monitoare si de tastauti. In centru era un birou, cu un scaun urias, are semana vu un ou imens in spate. Christian se uita fascinat in jur si vazu ca pe cateva monitoare erau familiara imagine a camerei cu scaunele asezate in cerc, a holului mare de la intrarea in hostel precum si etajul inferior plin de birouri. Fluiera admirativ, plimbandu-si ochii cu atata entuziasm si curiozitate, incat nu simti cand Löise ajunsese sa stea foarte lipit de el decat cand aceasta il calca fara sa vrea pe picior.

- Buna, Huxton! saluta vesel barbatul. I-am adus.

Oul paru sa se miste, iar tinerii isi tinura respiratia, gandindu-se ca acesta a prins viata si se ridica in picioare. In schimb, din acesta se desprinsese o trapa care se ridica si disparea in tavan. Cornelia isi tinu repiratia, asteptand sa vada ce va iesi din ou, iar Nate aproape ca se gandea ca va aparea fum, ca in reprezentatiile acelea de la circ ale magicienilor. Nina ridica arcul mai mult, pregatita sa se apere daca ar fi iesit cine stie ce de acolo, in timp ce Löise si Chris prveau nauciti. Insa cand lumina se aprinse undeva in tavanul oului, cei cinci privira surprinsi un barbat inalt si bine facut, cu o privire inteligenta si cu trasaturi bine conturate. Avea pielea inchisa la culoare, iar hainele negre pe care le purta ii dadeau un aer impozant si misterios. Iesi din ou, iar in urma lui auzira zgomotul metalic al unei scari care se ridica, iar Chris zari in podeaua acestuia o iesire care se astupa. Oul se inchise si se roti incet,in partea opusa a acestuia fiind sapat un scaun, in care noul barbat se aseza.

- Multumesc, Sander. Te poti retrage acum.

Vocea lui era joasa, grava, dar surprinzator de puternica. Sander se uita putin dezamagit inspre cei cinci, apoi inspre Huxton.

- Ai surzit,Sander? intreba barbatul cu o ironie muscatoare in glas.

Sander clatina din cap, apoi iesi. Vazandu-se singuri cu barbatul in negru, adolescentii se foira putin panicati. Löise o stranse pe Nina de brat, iar roscata paru sa vrea sa isi retraga mana, apoi se razgandi brusc.

- Alicia, ne poti ajuta cu niste scaune?

Indata, un rand de scaune puse unele peste altele aparura purtate in brate de o persoana care era atat de scunda incat nu se vedea de inaltimea lor, iar Cornelia se gandi revoltata cat de indignant era sa vezi o femeie scunda pusa sa care niste obiecte de doua ori cat ea. Nate, parca gamdindu-se la acelasi lucru, se repezi sa o ajute pe Alicia, insa cand apuca scaunele fu cat pe aci sa le scape de uimire.

- E un robot! exclama Christian, extraordinar de incantat.

Intr-adevar, Alicia se dovedi a fi un robotel de dimensiunile unei valize ceva mai mari, facut dintr-un metal argintiu, semanand cu o papusa.

Nathaniel aranja cele cinci scaune aduse de Alicia si luara toti loc, in timp ce robotelul se duse langa Huxton.

- Bun, acum putem incepe.

- Ce sa incepem? intreba Cornelia, ridicand o spranceana.

- Daca nu m-ai intrerupe, ai afla, domnisoara Shepard, ii atrase atentia barbatul.

Cei cinci se frecara putin pe scaune, dar nimeni nu mai zise nimic, iar Huxton zambi multumit.

- Acesta este sediul Ordinului de Smarald si sunteti aici pentru ca ati fost Alesi de ultimii Gardieni.

Huxton apasa un buton din manerul scaunului, iar oul se micsora, pana cand apru clar ecranul din spatele biroului. Rand pe rand, pe ecran aparura cinci siluete ciudate; prima era de un rosu aprins, o flacara arzanda cu forma umana. A doua parea transparenta si nespus de fragila, iar in dreapta sa, o a treia silueta semana cu o impletitura de fulgere. A patra avea radacini in loc de picioare, intocmai ca un copac, maroul preschimbandu-se in verde pe masura ce urca spre cap, iar imediat dupa ea, a cince silueta albastra, cu mici bule, semana cu o picatura de apa, translucida si fluida.

- Gardienii sunt fiinte carora le sunt permise sa controleze cele cinci elemente; fiinte extrem de puternice dar care trebuie sa dea dovada de responsabilitate si putere de sacrificiu. Ordinul de Smarald are rolul de a proteja, ajuta si indruma Gardienii si a fost fondat o data cu prima serie de Gardieni. Legenda spune ca Gardienii au aparut in anul 0, ca descendenti ai ingerilor, trimisi pentru a proteja oamenii si pentru a mentine pacea intre ei si celelalte vietuitoare. Dovezile noastre istorice ne confirma ca au aparut in acea perioada, desi, desigur, nu sunt mentionati ingerii. Cateva sute de ani mai tarziu, abia prin 1300, a fost infiintat Ordinul de catre sora unui Gardian care fusese acuzat de vrajitorie si ars pe rug. De atunci, Ordinul s-a asigurat ca identitatea Gardienilor ramane ascunsa si ca Cele 100 de Nestemate sunt bine pazite.

- Si Gardienii ce fac? intreba iar Cornelia, iar Huxton o fulgera cu privirea.

Nate fu convinsa ca avea sa ii atraga iar atentia ca nu trebuie intrerupt, insa acesta nu o facu. Löise asculta atenta, de parca tocmai auzea o poveste de seara, in timp ce Nina privea incruntata ecranul. Christian era concentrat.

- Gardienii trebuiau sa asigure pacea intre oameni si restul fiintelor supranaturale, dar, in vremurile noastre asta nu mai reprezinta o problema. Prioritatea Gardienilor este de a gasi ultimele Nestemate. Vedeti voi, acestea au o importanta cruciala. Numai unite, cele 100 de Nestemate vor duce la aflarea Secretului. Iar acum, aceasta misiune va revi voua, ca noii Gardieni.

Cornelia vru pentru un moment sa intrebe care este Secretul, dar ultima propozie a lui Huxton o facu sa isi inghita intrebarea. Mirarea si nedumerirea ei se putea citi pe fetele tuturor, iar in tacerea care se lasase, blonda aproape ca putea auzi cum se invart rotitele in mintea fiecaruia. Apoi linistea fu strapunsa brusc de un hohot de ras.

Heeey :)
Scuze de intarziere, dar am avut niste probleme cu telefonul si n-am mai apucat sa scriu. Cum vi se pare capitolul? Ce credeti despre Ordin si care dintre cei cinci credeti ca a inceput sa rada?
Va astept parerile ^_^
Kisses and hugs