- Nu, nu, nu! ofta, Nate, uitandu-se la Chris care incerca sa danseze cu Cornelia. Trebuie sa fii mai maleabil...

Baiatul isi lua mainile de pe fata si se puse in fund pe podea.

- Nu pot.

- Ba sigur ca poti... trebuie doar sa.... sa gasesti o cale sa rezolvi problema cu zidul asta pe care il construiesti in jurul tau... incerca blonda sa il incurajeze, punandu-si mainile in solduri si uitandu-se la el de sus. Gandeste-te la elementul tau. E apa. Rezolva toate problemele. Daca ai probleme de ten, bei apa si iti trece. Daca ai kilograme in plus, bei apa si ajuta, spuse Cornelia, uitandu-se la Chris care statea neputincios pe podeaua livingului ei in timp ce Nate se rezemase de un perete, dandu-se batut.

- Daca fata pe care o placi are iubit, il îneci, si ajuta. continua el, ridicandu-se si incepand sa se invarta prin camera.

Cornelia chicoti putin, iar Nate isi dadu ochii peste cap.

- Toate glumele din lume nu or sa te ajute. Este o cauza pierduta! ofta exasperat.

Se indrepta spre minibar-ul Corneliei si isi turna un pahar de vin.

- Ce faci? Trebuie sa gasim o solutie pentru el, sari ea, alergand sa ii ia paharul si punandu-l la loc pe masa.

- Ei bine, chimia demonstreaza ca alcoolul e o soluție, le atrase Chris atentia, si fu randul lui Nate sa rada, in timp ce Cornelia isi dadea ochii peste cap.

- Deci jur, am auzit mai multe glume de tocilari in ultima saptamana decat in toata viata mea. Nu cred ca mai fac fata.

- Acum intelegi prin ce trec zilnic? intreba Nate, ducand paharul la gura, fara ca fata sa il mai opreasca de data asta.

Purta niste panataloni de un albastru deschis si un top negru, aratand mai casual decat o vazuse Nate, surprinzandu-l ca putea arata asa putin... pretioasa?!?!... si totusi absolut draguta. Avea parul ridicat intr-o coada si ochii neincarcati de machiaj, aratand naturala si aproape ca o adevarata Gardiana a Pamantului. Isi muta privirea de la ea spre Chris, care se intinsese inapoi pe covorul moale din mijloc, uitandu-se la tavan. Se chinuia de o saptamana cu el sa il ajute sa o invite pe Löise la bal si nu ajunsesera sa faca nici un progres.

- E o cauza pierduta. ii sopti Corneliei, mult mai aproape de urechea ei decat ar fi fost necesar, iar ea se infiora.

Isi ridica inspre el ochii ei verzi, fascinanti, iar pentru un moment, Nate fu tentat sa o sarute. Dupa sarutul de la cantina, singurele lor interactiuni fusesera imbratisari lungi, de ochii lumii, maini impletite si mici pupici pe obraz, pentru a-i sustine minciuna Corneliei, iar totul mergea asa cum trebuia.

- Deci? Care e faza cu voi doi? intrba brusc Chris.

Nate se uita spre blonda, dar fara ca macar sa clipeasca, fata zambi, raspunzandu-i lui Chris.

- Of, esti asa adorbil. Nu tot ce pare si este.

Baiatul ridica din sprancene.

- Adica ego-ul tau imens e doar o aluzie? intreba el, iar Nate pufni usor, prfacandu-si rasul in tuse sub privirile furioase ale Corneliei.

- Adica o fata trebuie sa faca ceea ce o fata trebuie sa faca pentru a-si pastra pozitia. Iar intamplarea face ca Nate, sau ma rog, macar imaginea lui, sa fiee ceea ce imi trebuie mie acum.

- Deci insinuezi ca nu e nimic intre voi.

- Nu insinuez, afirm.

Cornelia incepuse sa se enerveze. Intrebarile lui Chris o deranjau nespus, o iritau si ii racaiau idei pe care nu voia sa le trezeasca. Baiatul paru sa mai vrea sa adauge ceva, dar Nate lasa paharul de vin pe masa si isi freca palmele.

- Bun. Unde am ramas?

                                ***

Arata ca Löise. Ba nu, suna ca Löise. Fata misterioasa, ascunsa dupa un voal rosu, alerga printre copaci, atingand in treacat trunchiurile inalte ale arborilor, sub pasii ei ageri trosnind ramurelele uscate si covorul de frunze . Sufla un vant usor, dar rece, iar cerul parea sa se faca din ce in ce mai intunecat pe masura ce Chris se avanta spre inima padurii, pe urmele fetei necunoscute. Aramiul toamnei se preschimba incet in albul imaculat al iernii, iar aerul din jur se simtea tot mai inghetat. Fata devenea din ce in ce mai mica, mai indepartata, pana ce, in cele din urma ramase doar un punct rosu care alerga descult prin zapada, trecand cu gratie printre mesteceni si stejari. Baiatul fugea dupa ea, lovindu-se de crengi, sau alunecand pe pojghite de gheata, chinuindu-se sa tina pasul cu tanara acoperita de voal rosu, ghidandu-se dupa fosnetul frunzelor si dupa chichotitul ei cristalin. Vru sa strige, sa o roage sa se opreasca, sa il astepte; sa se intoarca. Orice, dar sa nu mai alerge prin pustiu, prin frig. Dar vocea ii inghetase, ii ramasese prinsa in gat. Tot ce putea sa faca era sa fuga. Sa fuga si sa spere ca se va opri.
O ramura groasa, aproape cat un trunchi intreg, prabusita de-a curmezisul cararii il facu sa se opreasca din goana; se lovise de ea asa cum se loveste in viata de obstacole. Era singur. Fata disparuse, fulgii incetasera sa mai cada, vantul nu mai batea si parca si gerul se oprise din asprimea lui. Iar pentru o secunda, o singura infima secunda, fu liniste si timpul paru sa se opreasca in timp ce Chris statea in picioare, in mijlocul padurii, uitandu-se derutat in jur. Apoi se dezlantui iadul. Copacii parura brusc adusi la viata, scuturandu-si ramurile si zguduind pamantul, cararea lui incepu sa se crape si sa se fisureze si pe cer, care pana cu o secunda in urma fusese albastru inchis, incepura sa zboare in stol ciori negre, cu ciocuri sclipitoare. Prins in mijlocul infernului, Chris se ghemui la pamant, acoperindu-si capul cu mainile, in timp ce, in jurul lui, mai intai ca un murmur, apoi ca o soapta apoi ca un imn care creste treptat, copacii, ciorile, ramurile uscate si chiar vantul incepura sa recite acelasi refren fatal, aceleasi cuvinte joase, spuse ca o incantatie pagana.

" Fereste-te! Stai departe!"

Zgomotul crestea treptat, apropiindu-se din ce in ce mai mult.

"Fereste-te! Stai departe!"

Acum se auzea atat de aproape, incat parea ca toate vocile s-au contopit intr-una singura care, foarte aproape de urechea lui, parea sa strige

"Fereste-te! Stai departe!"

O secunda, Chris ridica privirea din pamant, isi elibera capul din scutul pe care si-l facuse din maini, si se trezi privind in abisul negru a doi ochi sticlosi.

-Fereste-te!

Deschise brusc ochii, stergandu-si broboanele de sudoare care ii curgeau pe frunte si punandu-si ochelarii de pe noptiera. Aprinse veioza de langa pat si se ridica in fund, incercand sa-si regleze respiratia care parea sa o fi luat razna.

Fusese doar un vis; dar un vis atat de real, cum nu mai avusese in viata lui. Isi trecu mana prin par si se uita in jur, la garsoniera lui inchiriata, simtindu-se pentru prima data singur si lipsit de protectie. Ar fi vrut sa poata stinge lumina, ar fi vrut sa poata adormi la loc. Dar cosmarul il chinuia si se incapatana sa inteleaga ce insemna. Sigur avea legatura cu Löise. In fond, fata din vis era ea; probabil ca era un semna ca trebuia sa stea departe de ea, si sa intrerupa antrenamentele obositoare cu Nate. Si totusi, in nici un moment nu stiuse cu siguranta ca era Löise. Era doar o copila acoperita de matasuri si valuri rosii. Putea fi oricine. Putea simboliza orice. Si totusi, cumva era sigur ca avea legatura cu ordinul.

Atunci de ce anume trebuia sa stea departe? De ce trebuia sa se fereasca?
Se dadu jos din pat si incepu sa umble prin camera, umbra lui plimbandu-se o data cu el, pe perete, vrand parca si ea sa arate grijile lui, imprastiata pe toate nivelurile.

3:11 AM, prea devreme sa fie treaz. Sau prea tarziu. Se baga la loc in pat, tragandu-si patura pana peste nas si incerca sa isi goleasca mintea. Daca voia sa afle mai multe, atunci trebuia sa viseze din nou, sa se lase purtat iar in cosmarul acela. Sa stie de ce sa se fereasca. Sa inteleaga ce era asa important.

***

Alarma suna iritant de tare, mult prea aproape de urechea lui. Bajbaind cu mana pe noptiera, apuca telefonul si apasa pe ecran la nimereala. Si pentru o secunda binecuvantata, zgomotul se opri.

- Misca-ti fundul din pat. Suntem asteptati la Lucky Star.

Chris gemu usor.

- Oh, mult iubita Nina, vocea ta la prima ora a diminetii e la fel de dulce ca lamaia.

Fata pufni iritata.

- Ai 30 de minute sa fii acolo. Suna-l si pe Nate.

Si cu asta inchise iar Chris, oftand, indrazni sa se uite la ecranul telefonului. 6:32.

- O ora minunata sa fii treaz, mormai, lasandu-si perna sa cada peste fata, apoi, printr-un efort de vointa isi scoase pucioarele de sub patura.

Okay, okay, stiu ca a durat mult. Nu ma asasinati.
Stiu ca asta e un capitol mai Chris centered dar, *tobele pls*, astazi este ziua minunatei haunted-sheep care a desenat coperta pentru mine, care m-a sustinut si mi-a citit bazaconiile si ciornele si vreau sa ii multumesc si sa ii urez "LA MULTI ANI!!!!" cu acest capitol despre personajul ei preferat.

Promit sa vina lucruri interesante soon, si, pentru ca sambata viitoare e ziua mea, vreau sa va pregatesc o surpriza * stiu ca de obicei e the other way around, dar eu sunt mai upside down, deci merge*

Kisses and hugs