╔═══════꧁꧂═══════╗

          În dimineața următoare fata se trezise cu o durere puternică de cap. Nu-și mai amintea cu certitudine ce se întâmplase în noaptea precedentă, dar când îl văzu pe Sam pe podea, parcă-și amintise ceva foarte puțin.

          Se dăduse jos din pat. Dezordinea din noapte era la ordinea zilei, iar din acel punct Sydney își dăduse seama de ce Sam se afla pe podeaua din camera ei. Câteva bucăți de lumină, sleite de-ntuneric, se topeau în momentul în care pătrundeau înăuntru, făcând-o pe fată să-și mute privirea asupra cerului visător care n-o lăsa să se înece în ape onirice. 

          Încerca să treacă pe lângă băiatul care dormea dus pe podeaua camerei, pentru a ajunge în baie, dar acesta îi murmurase numele, convingând-o într-un fel sau altul să se așeze lângă el.

          Îl privise ușor amuzată, încercând să-și dea seama cum de acesta reușise să-și încolăcească corpul precum un șarpe în timpul nopții. Când îi auzise chicotelile, Sam se întoarse spre ea, prinzând-o de mână și reușind s-o tragă la nivelul lui. Se priveau direct în ochi, pe chipurile lor pălite de durere reușind să înflorească niște zâmbete inocente.

          — Bună dimineața! cuvintele mutilate care se strecuraseră printre buzele crețului parcă plângeau și cerșeau noroc.

          — Bună dimineața! îi răspunsese fata, cuvintele ei înflorind pe dâra de lumină care-i acaparase fața.

          Mâna lui Sam se mișcă fără voia lui, ajungând să se odihnească pe obrazul delicat al creței, întreaga căldură din corpul lui transferându-se în obrajii ei rujați de timiditatea inocenței juvenile în care frumusețea creștea din secundă-n secundă.

          Simpla lui prezență îi vindeca rănile deschise care existau în interiorul ei. Deși fața lui părea foarte pașnică, Sydney știa că în orice moment Sam putea naște energii cumplite. Așa era el, un naufragiat pe mări de sentimente pe care nu le putea controla.

          Acesta se ridicase, sprijinindu-se pe coate. Se aplecase spre Sydney, plantându-i un sărut lung pe ureche, încercând să-i trezească fetei sentimente netrăite de ea până atunci, care să facă momentul și mai dezgustător de siropos decât era până atunci.

          — Sam... lasă-mă, îi șoptise creața, acesta oprindu-se brusc din ceea ce încerca să facă.

          Și parcă toate planurile lui fuseseră năruite de o propoziție simplă, alcătuită doar din subiect și predicat. Parcă acea propoziție îi încătușa mâinile cu cătușe de eșecuri, cătușe grele care-i făceau orele să cadă pe altarul timpului său trecut.

          Sydney se ridicase de pe podea, îndreptându-se către baie, în timp ce Sam își luase geaca de pe jos, părăsindu-i camera fetei.

           În capul lui începea să se învârtă, ca de obicei, același lucru: faptul că Sydney nu avusese nicio reacție în momentul în care îi aplicase acel sărut. El se aștepta ca ea să înceapă să tremure sau să-și închidă ochii, lăsându-l să o sărute pe gât sau cel puțin pe obraz.

          Își scoase telefonul din buzunarul pantalonilor, dându-i un mesaj rapid lui Chase în care îi spuse să-l aștepte la intrarea în facultate.

***

          — Ai ajuns mai repede decât credeam! exclamă Sam, strângându-i mâna lui Chase.

          Crețul deschise ușa facultății, urmând să intre și să-și caute din priviri sala de clasă.

          — Laboratul de biologie, spusese Chase luându-i-o înainte, reușind să se așeze pe unul dintre scaunele libere din clasă.

          Sam îi zâmbi, fiind vizibil amuzat. Deși toate sentimentele și energiile negative nu se lepădau de interiorul lui, băiatul reușise să mascheze perfect asta și era chiar foarte mândru de el.

          Se așezase lângă Chase, urmând să facă câteva glume mai ciudățele legate de fete, deși în ultima vreme toată lumea credea că el renunțase total la glumele lui iritante.

          — De ce nu faci nicio glumă despre Sydney? Înainte de toată treaba cu sufletele pereche și evenimentele paranormale o făceai ușuratică.

          — Încerc să fiu drăguț cu ea, mai ales după faza de-aseară și toate căderile mentale pe care le are, își dăduse băiatul ochii peste cap, scoțându-și notițele din rucsac.

           — Te-ai îndrăgostit de ea? îl întrebase Chase, dar exact în acel moment profesorul de biologie își făcuse apariția, având pe față un zâmbet de milioane.

          Crețul își dăduse o șuviță de păr după ureche, mulțumindu-i celui de sus că nu apucase să-i răspundă întrebării lui Chase. Nu avusese de gând să vorbească treizeci de minute, ba poate chiar mai mult, despre cum Sydney nu însemna nimic pentru el.

           În plus, nici nu avea energia necesară pentru a scoate niște vorbe urâte despre ea, din moment ce în noaptea trecută aproape că i se tăiase respirația în momentul în care o văzuse sub influența substanțelor interzise.

          Între timp, fata cu pricina reușise să se refugieze în cafenea, cursurile ei începând abia la ora nouă. Reușise să plece din lumea celor care, chiar dacă nu aveau dreptul, încercau să-i smulgă sufletul din pieptul blindat cu speranțe și să i-l arunce undeva în lumea celor care au nevoie de puțină culoare în viața lor.

          În acel moment, creața încerca să-și rezolve temele la matematică în timp ce sorbea din cana cu cafea care era fierbinte. Toate acele litere și cifre îi oboseau ochii, provocându-i migrene greu de suportat, care nu aveau să-și găsească sfârșitul prea curând.

            Ușa cafenelei se deschise, urmând să fie trântită cu putere și amărăciunea în persoană să-și facă apariția. Adâncită în sinea ei, Sydney se zbătea în înoturi ireale spre suprafața afundată în gând, așa că nici nu observase fata care se apropia din ce în ce mai tare de masa ei.

           — Lyndsey Nelson? întrebarea inutilă și tonul ascuțit al fetei o făcuseră să-și ridice privirea dintre foile dezordonate, dând nas în nas cu fata pe care o mai văzuse o dată-n viață.

           Părul ei scurt și roșcat se potrivea perfect cu nuanța ușor portocalie a pistruilor deși ce-i pătau fața și îi făceau zâmbetul strâmb să devină și mai scârbos decât era.

          — Nu ți se pare puțin cam clișeic să-mi greșești numele? spusese Sydney printre dinți, mai luând o gură din cafeaua care-i revărsa în interior numai senzații de bine.

          — Vreau să vorbim despre Sam, spusese roșcata, așezându-se pe un scaun, deși mai nimeni n-o dorea prin preajmă.

          — De ce să vorbim despre cineva de care n-am auzit în viața mea? Nu știu cine e Sam și nici nu mă interesează.

          Evident că mințea, dar de la un timp ,,minciună" devenise numele ei mic. Nu-i făcea plăcere să vorbească despre un om atât de iritant și egoist ca și subsemnatul Samuel Petterson, chiar dacă într-un moment anume, el putu jongla cu inima lui Sydney în stânga și-n dreapta, fără a spune prea multe replici sau a face declarații amoroase.

          — Știu mai multe decât crezi. Sam mi-a spus o grămadă de lucruri despre tine, îi zâmbise fata, chiar dacă creața putea vedea perfect răcoarea sinistră care se ascundea în spatele acelui zâmbet cald.

          — Ești cumva mama lui? Căci nu-mi amintesc ca vreun străin precum Sam să-i fi spus cuiva de mine, mijise fata ochii, aruncând o privire spre fruntea tatuată cu cute de idei a sperietoarei din fața sa.

          — Nu. Sunt iubita lui sau mă rog... fosta lui iubită, de când a început toată chestia asta cu sufletele pereche.

          Iar în acel moment, toate clipele cât de cât frumoase petrecute alături de băiatul cu păr creț și ochi superbi îi căzuseră pur și simplu în cap lui Sydney, precum îi căzuse mărul în cap lui Newton.

          Se simți ca o mincinoasă, ca și o hoață. Nici nu-i venise să creadă că Sam se despărțise de iubita lui pentru o fată atât de oribilă ca și ea.

          — Vrei să spui că v-ați despărțit din cauza mea?

          — Cam așa ceva. Oricum, acei doi ani încărcați și dureroși în care am fost împreună au fost cei mai frumoși din viața mea. M-a făcut cea mai fericită fată din lume și aș da orice ca să fiu împreună cu el și acum, măcar pentru zece secunde.

          Și roșcata o privise în ochi. Sydney se simțea atât de prost, încât își aduse aminte de seara în care ea și Sam avuseră parte de acel sărut. Seara în care băiatul îi cuprindea trupul cu brațe de dorință, nemaidorind să-i dea drumul vreodată. Seara în care ea voia să se adune, dar deja se risipise prin mintea crețului și îl făcu să tânjească tot mai mult după muzica tăcerii pe care doar Sydney știa să o compună și să-i hrănească sufletul cu aceasta.

          — Îmi pare rău... Dar nu sunt nici pe departe îndrăgostită de el. Asta e doar în imaginația lui, fu tot ce reușise creața să scoată printre buzele care păleau în fața cruntului adevăr care-i zbuciuma toate amintirile pătate de fericirea aparent inexistentă.

╚═══════꧁꧂═══════╝

sincer, nici nu știu ce să scriu în încheierea acestui capitol, așa că o să vă urez o săptămână plăcută și o să vă anunț că e posibil să mai postez un capitol săptămâna aceasta. :> <3