╔═══════꧁꧂═══════╗

- Nu te mai umfla atâta-n pene, n-am făcut nimic ,,ilegal", își dăduse Sam ochii peste, urmând să se joace involuntar cu părul său creț care aproape că-i acoperea fața.

Însă Sydney nu era nervoasă. Era doar foarte dezamăgită de gestul imatur pe care îl făcu băiatul. Știa prea bine că Sam avea nevoie de atenție nelimitată din partea celor din jur, dar niciodată nu se aștepta ca acesta să dea din casă lucruri cam prea... personale.

- Stai să analizez mai bine situația și să mă pun în locul tău: Nu vrei să afle toată facultatea că ți-ai tras-o cu Samuel Theodor Petterson, nu-i așa? spuse crețul mai mult în bătaie de joc, apropiindu-se de Sydney atât cât îi ,,permise" aceasta.

Și urechile lui începură să-i absoarbă respirația sacadată care o cuprinse pe fată. Nu știu cum, acesta reușea să citească luminile de beznă care se revărsau prin ochii ei, în trupurile amândurora reușind să cadă o adormire imaginară, în freamăt mut.

- Exagerezi. Nu vreau să mai aud asemenea minciuni ieșind din gura ta.

- Am dormit în același pat, pentru mine e cam același lucru, rânji Sam în timp ce-și lipi buzele de urechea creței.

Deși Sydney avea trăiri multe ce-n ea muriseră cu timpul, buzele moi ale lui Sam o făceau să-și înmoaie gândurile în iubire profundă, fără să știe dacă sentimentul era real sau nu. Știa un singur lucru: cămașa înflorată a băiatului încă mirosea puternic a vanilie. Mirosul era atât de plăcut, încât creața își puse imediat capul pe pieptul lui Sam, poziționându-și mâinile pe spatele lui, începând să se hrănească cu caldura ce-i mișuna prin corp.

Băiatul îi sărută fruntea, mângâindu-i ușor creștetul. Era o senzație plăcută, mai ales că Sydney începu să chicotească în momentul în care-i simți degetele reci umblând de colo-colo printre buclele sale ciocolatii.

Creața își ridică încet-încet capul, degetele lui Sam ajungând să-i acopere obrajii înfierbântați, forțând-o să-l privească-n ochi.

- Gesturile tale fac ca totul să fie atât de toxic, inclusiv relația dintre noi, spuse aceasta după ce-și trase puțin sufletul, regretând brusc tot ce-i ieșise pe gură.

Privirea crețului din fața ei se întunecă, luându-și mâinile de pe obrajii ei fără nicio explicație. Se aplecă mai apoi pentru a-și lua rucsacul turcoaz de pe podeaua băii în care nu mai intrase nimeni de când se auzise soneria. Apucă și geaca de piele care până atunci stătu aruncată într-un colț, urmând să-și încheie cămașa roșie pe care fuseseră imprimate câteva flori.

Înainte de a ieși din baie îi mai aruncă o privire fără vlagă fetei, un trăsnet de cuvinte electrocutându-l, fapt care-l obligase pe acesta să-i spună doar trei cuvinte lui Sydney:

- Nu suntem împreună.

Și cu acele cuvinte simple făcură ca niște dureri mai speciale să se nască în nedumerirea care-o cuprinse pe Sydney. Ei îi putrezi tăcerea de dincolo de gând, simțindu-se cum se stinge lent și se rupe în milioane de bucăți, nonexistența începând să-i ceară tribute pentru că există. Se simțea atât de uzată, dar în același tip se certa pe ea însăși pentru că, în prostie, ajunse să cadă pradă jocurilor ticăloase concepute de băiatul care o făcea să trăiască într-o secundă plină de infinit atunci când era în preajma lui.

Privindu-se în oglindă, își șterse cu un șervețel umed rujul de pe buzele uscate, gândindu-se doar la inima ei care atunci se transformase într-o colivie plină cu dor închis. Cu toate că voia să-l învinovățească pe brunet, știa că vina era numai a ei, deoarece se autoproclamase ,,iubita lui Samuel Petterson", fără ca aceasta să știe măcar dacă sentimentul era reciproc.

El părea foarte îndrăgostit de ea și poate chiar acela era motivul pentru care Sydney se încumetă să-l lase să se apropie de ea și să trăiască împreună niște sentimente pe care niciun om nu le-ar putea descrie-n cuvinte.

,,Calmează-te dracului odată!" gândi mai apoi pentru ea, urmând să iasă din baie, pentru a ajunge la ora de matematică.

Și exact atunci când împinse ușa băii, o altă persoană făcuse exact același lucru, ajungând ca cei doi să se ciocnească, fără ca lucrurile lui Sydney să ajungă pe jos, iar aceasta să își dea ochii peste cap, crezând că se află într-un film american.

- Scuze, nu am văzut că asta e baia fetelor, spuse băiatul fiind vizibil îngrijorat, punând mâna pe umărul fetei și asigurându-se că totul este în regulă.

Creața la început chiar fusese șocată, dar apoi își ridică privirea, începând să-l analizeze pe tânărul din fața ei. Ochii lui verzui parcă străluceau, în timp ce părul său roșcat era aranjat perfect, ceea ce o făcu pe Sydney să se strâmbe. Era îmbrăcat cu o maletă care-i acoperea jumătate din corp și o pereche de blugi care păreau închiși la prima vedere, în picioare având o pereche de pantofi lăcuiți.

- Nu-i nimic, oricum nu făceam cine știe ce lucruri ,,ciudate", încercă fata să glumească, însă roșcatul nu păru prea interesat de gluma ei.

- Ai încredere în mine. Dacă era ceva grav, îmi acopeream ochii și ieșeam cât de repede puteam, râsese fals acesta, însă reușise să o facă pe Sydney să realizeze ceva al naibii de dubios.

Fata zâmbi ușor, dar în acel moment, o prinse o stare destul de ciudată. Parcă începu încet-încet să se dizolve în juru-i de întristare, când brusc îi surâse o rază de noroc. Totul prindea culoare, sau cel puțin culorile erau mai clare și nu toate aveau o tentă de albastru, fata reușind să vadă clar maleta albă a roșcatului și blugii săi de un bleumarin închis. Abia apoi se ivi adevăratul calvar.

Era imposibil. Lui Sydney nu-i venea să creadă că acel băiat al cărui nume nici măcar nu-l știa o vindecase în mai puțin de zece secunde. Asta însemna că roșcatul pe fața căruia dansau nestingheriți o grămadă de pistrui era sufletul ei pereche? Nu. Chiar când totul păru că prinde contur și povestea de dragoste dintre ea și Sam devenea reală, situația luase o întorsătură de o sută optezi de grade.

Când băiatul dădu să plece, Sydney se întoarse rapid pe călcâie, urmând să-și tragă sufletul și să-l întrebe pe un ton cât de poate de prietenesc:

- Cum te cheamă? Nu vreau să par ceva fată dubioasă, dar mi se pare că pari de gașcă.

- Ben. Ben Mendes.

╔═══════꧁꧂═══════╗

finallyyyyyyy am postat după un milion și ceva de ani, dar sper c-a meritat. în sfârșit am și eu cu ce să lucrez, deoarece am intrat în pâine și acțiunea e destul de dezvoltată.

totodată, vă spun că ne apropiem destul de rapid de jumătatea cărții și când mă uit în spate la ceea ce am scris până acum pot spune că sunt mândră de evoluția mea.

lăsând toate astea la o parte, vreau să vă aflu părerea despre ben, chiar dacă a apărut doar vreo cinci secunde în tot capitolul. la media aveți o poză cel care îl va portretiza, adică actorul cameron monaghan. (puc, my shameless heart has entered the chat)