╔═══════꧁꧂═══════╗

          Teancul de documente de pe biroul lui Sydney creștea pe măsură ce Ben mai adăuga câte o hârtie pe care erau imprimate niște cuvinte care veneau să prezinte o strategie de marketing.

          - Sunt mai mult ca sigur că profesorului o să-i placă proiectul nostru. Am muncit... își începuse roșcatul ,,discursul", dar se opri brusc când realiză că el nici nu ținuse cont de timpul care se scurse mult mai rapid în acea zi.

          - Patru ore și jumătate, îi completă Sydney fraza, dându-i un pahar cu apă băiatului care stătea lângă ea, în pat, pentru a-i potoli setea.

          Cei doi se priveau atent în ochi, făcând ca lucrurile din jurul lor să se estompeze în culori închise, formând un fundal întunecat care prindea culoare încet-încet în momentul în care aceștia își zâmbiră.

          Sydney nu-și dorea să-l dezamăgească pe Ben, mai ales pentru că, mai nou, el era sufletul ei pereche. Practic, celor doi le era menit să înoate prin eter, fără colac de salvare și să străbată cărările iubirii, neștiind care era destinația finală sau dacă vor ajunge în acel punct măcar.

          Ben își ridică ușor mâna pentru a-i da o șuviță de păr după ureche creței, moment în care aceasta îi observă cuvintele mici tatuate pe încheietura mâinii cu o cerneală albastră care abia putea fi zărită. Îi prinse mâna fără a-i da vreo explicație, analizând cuvintele care se presupuneau că trebuiau să fie spuse de ea.

          ,,Ich liebe dich!¹" citi în gândul ei, urmând să se întrebe când urma să scoată pe gură acele cuvinte de-a dreptul clișeice.

           - Se pare că-ți place tatuajul meu, chicoti roșcatul în timp ce se lăsă pe spate.

          Sydney își așeză capul lângă al lui, urmând să privească tavanul cu o ușoară îngrijorare care-i fusese provocată de inima înțepată cu minciunile otrăvite pe care reușise să i le genereze creierul. Un nou sentiment, precum o nouă vechitură, se inaugurase în corpul ei, făcând-o să creadă că poate ea nu îi era menită băiatului care o admiră pe tot parcursul căderii ei în groapa infinit de adâncă și plină de gânduri.

           - Nu mă lua de proastă, știu toată faza cu virusul ăsta albastru. Până și eu am fost victima lui, spuse creața pe un ton cât se poate de autoritar, arătându-i cuvintele de pe încheietura ei care, după ce fusese vindecată, deveniseră negre.

           Înainte ca Ben să poată citi cele patru cuvinte aparent mult prea îmbârligate de pe încheietura creței, telefonul acestuia scoase un sunet ciudat, ca și când ar fi primit un mesaj.

           'Eu și Sam ajungem în cincisprezece minute în fața căminului. Pregătește-te.'

           Pupila ochilor căprui a lui Sydney se mări considerabil atunci când trase cu ochiul și îi zări numele crețului în mesajul pe care o fată i-l trimisese lui Ben. Gândul îi zbură la cele mai înfricoșătoare și groaznice scenarii, chiar dacă ea nu-i putea face nimic lui Sam și nu avea niciun drept asupra lui.
            Totuși, cuvintele ei înregimentate în certuri erau mereu gata de un schimb de replici acid, iar Sam era singura persoană cu care se putea certa zi și noapte. Îi plăcea să facă acel lucru și niciodată nu nega asta, chiar dacă de cele mai multe ori schimbul de replici se transforma într-o ceartă pe care o câștiga Sydney.

           - Cine e fata care ți-a trimis mesajul? Adică, bănuiesc că e fată, se bâlbâi creața pentru prima dată în viața ei, reușind să stâlcească până și cuvintele cele mai simple din propozițiile pe care tocmai le rostise.

          - E doar sor-mea, stai calmă, începu să râdă Ben, micuța gropița din obrazul stâng ieșind la iveală, Sydney negăsind vreun lucru amuzant în replica lui. A ieșit cu iubitul ei în parc, iar în cincisprezece minute vin să mă ia, continuă acesta, cuvântul ,,iubit" făcând-o pe fată să-și dea ochii peste cap în cel mai enervant mod posibil.

          - Peste noapte te-ai transformat într-un țânc de zece ani care are nevoie să fie dus acasă de maică-sa după fiecare proiect pe care îl face la un coleg de clasă? îi reproșă fata ridicându-se puțin cam brusc de pe pat, pentru a mări distanța dintre ea și băiatul căruia urma să-i spună că-l iubește.

          Lipsa globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge își spusese cuvântul, făcând-o să se dezechilibreze ca orice om anemic și aproape să cadă pe podea fără vlagă. Ben însă fusese pe fază, plasându-și mâinile exact pe talia ei și prinzând-o în ultimul moment, exact ca în filmele tipic americane.

          - Uite că acest țânc de zece ani aproape a salvat o fată anemică, râse din nou acesta, trăgând-o pe Sydney mult prea aproape de el, făcând ca distanța dintre ei să fie din nou inexistentă.

          - Aș prefera ca acest țânc să nu atingă o fată anemică de douăzeci de ani, spuse fata pierzându-se printre sclipirile ochilor verzi pe care îi avea roșcatul, chiar dacă el luă acea replică ca pe un reproș și doar chicoti într-un mod dramatic.

          Chiar dacă lui Ben îi plăcea situația în care se afla și încerca să se apropie tot mai mult de Sydney, inima acesteia voia să-l respingă, cu toate că mintea jilavă și bleagă care deținea controlul asupra trupului ei pătat de iubiri vremelnice din trecut îi spunea că trebuia să-l lase pe băiat să găsească cheia care deschidea lacătul îmbătrânit al piesei ruginite care până mai ieri era conducătoarea sentimentelor pe care le trăia ea. Inima-i putrezi odată cu plecarea alinării sufletească care îi purta chipul nesuferit al crețului cu ochi minunați care-i potoleau frica de un atașament sufletesc puternic și zâmbet malițios.

           În timp ce fata se gândi la băiatul care însemna atât de mult pentru ea, chiar dacă creierul ei nu o lăsa să perceapă asta, acesta și noua-veche iubită a lui, Beverly, hotărâseră să petreacă câteva momente împreună. Merseseră împreună la cinema, roșcata încercând să-i fure lui Sam câteva săruturi pe tot parcursul filmului, însă acesta păru foarte... absent.

           Atunci, amândoi stăteau pe o bancă, Beverly având ambele brațe înfășurate în jurul mijlocului brunetului, capul ei încercând să-și găsească o poziție cât de cât confortabilă pe umărul lui. Își ridică privirea pentru câteva secunde doar pentru a-l analiza pe băiatul care părea că-și pierdu un gând și-l căută de-o viață, fiind deja plictisit de persoanele care doreau să-i ofere compasiune.

           - De ce ești atât de distant? își permise roșcata să-l întrebe, însă acesta începu să se joace cu părul lui creț, ignorându-i întrebarea cu desăvârșire.

           - Întodeauna am fost așa, dar tu ai fost condusă de iubirea aia imaginară din capul tău și nu ai observat asta.

           - Nu-i adevărat! răbufni aceasta, punându-și mâinile-n sân. Ai uitat de toate momentele în care stăteam până târziu și îmi jurai că mă vei iubi toată viața?

            - Tu chiar vrei să-ți dau definiția cuvintelor ,,prieteni cu beneficii"? îi replică Sam cu aciditate, ridicând tonul într-un mod involuntar, toți oamenii din parc ațintindu-și privirile asupra lui, unii dintre ei acoperindu-le urechile copiilor care-i însoțeau.

            - Da, chiar vreau să aud definiția riguroasă din gura ta, își încreți Beverly fruntea, ieșind brusc din beția de sentimente care îi umpleau sufletul.

             - Ți-aș spune-o cu tot dragul, dar... scrâșni crețul din dinți în timp ce-i făcu semn spre un grup de femei cu bebeluși care începură să vorbească despre ei.

            Beverly se rușină, însă Sam se uită la cronometrul pe care și-l setase, doar pentru a vedea dacă cele cincisprezece minute pe care i le promisese fetei luaseră sfârșit. Promisiunile erau unul dintre multele lucruri specifice relației lor, doar că de la un timp acestea deveniseră scuzele fetei pentru a petrce mai mult timp cu Sam.

           Ambii adolescenți păreau pierduți în propriile lor gânduri, până când câteva scâncete puseseră tot parcul pe jar, chiar dacă nimeni nu era interesat de persoana din gura căreia se auzeau acele sunete îndurerate. Sam se ridică de pe bancă, îndreptându-se spre cele două leagăne existente în parc, descoperind într-un final persoana care plângea în hohote.

          Un băiețel de vreo patru ani stătea în fund pe betonul rece din jurul leagănelor, plimbându-și degetele pe genunchiul său roșiatic din care curgea puțin sânge.

          - Haide amice, nu plânge! încercă crețul să-l îmbărbăteze, însă copilul începu să plângă și mai tare.

          - Mă doare... scânci ușor, parcă pierzându-și întreaga inocență din glas.

          Inima lui Sam se topise în momentul în care îi înțelesese oarecum suferința băiețelului, scoțându-și din rucsac câteva șervețele umede și un plasture pe care le avea mereu la îndemână. Începu să-i curețe rana, lichidul roșiatic dispărând din peisaj după câteva minute. Când văzu că suprafața era complet curată îi aplică plasturele, urmând să-i sărute locul cu pricina.

          Băiețelul se ridică încetișor de pe jos, îmbrățișându-l pe brunetul din fața lui și reușind într-un fel sau altul să-i ciufulească părul.

          - Ești cel mai tare! chicoti micuțul, începând să se joace cu cârlionții lui Sam, în timp ce acesta îl admiră pe copilașul din fața lui. Vrei să fim prieteni? îl întrebă acesta, punându-și mâinile la spate.

           Obrajii i se coloraseră rapid, băiețelul plecându-și capul în așteptarea răspunsului băiatului care nu se mai putea opri din zâmbit.

           - Firește că vreau să fim prieteni! exclamă Sam ca un copil mic, ridicând mâna dreaptă-n aer. Bate palma!

           Cei doi bătură palma, urmând ca brunetul să-l ia în brațe pe băiețel și să-l ducă la mama lui, nu înainte de a-l întreba unde se află aceasta.

           - Cum te cheamă? îl întrebă copilașul scurt, așezându-și mâinile după gâtul crețului.

           - Sam. Pe tine cum te cheamă?

           - Ansel! râse, lungind consoana l până când rămăsese fără aer.

           Băiatul îi sărută fruntea în timp ce-l lăsă pe pământ, așteptând să vadă cum Ansel se îndepărta de el și se întoarse la mămica lui.

           - Vrei să fii tăticul meu? Nu am avut un tată până acum, iar mami cred că ar fi foarte fericită să te vadă, îi făcu Ansel cu ochiul, arătând spre mama lui care stătea pe o bancă și citea.

           Pentru o secundă, Sam avusese impresia că o văzu pe Sydney. Mama lui Ansel avea exact aceleași bucle ciocolatii și aceeași ochi căprui plini de speranță, buzele mari și roșiatice formând un zâmbet îndurerat, exact ca cel al creței care se presupunea că trebuia să-i frângă inima. Și alte câteva secunde acesta își imagină că Ansel este rodul iubirii dintre el și Sydney, gândindu-se la cum ar fi putut arăta creața în rolul unei mame.

           - Ce-ar fi să rămânem doar prieteni foarte buni? Eu și iubita mea trecem prin momente destul de grele acum. O iubesc foarte mult și sper să n-o pierd niciodată, mai ales că vreau ca noi doi să avem copii cel puțin la fel de frumoși ca și tine.

           - Super! Abia aștept să am prieteni noi! spuse Ansel cu entuziasm, alergând spre mămica lui, nu înainte de a-l mai îmbrățișa o dată pe Sam.

          După ce-l văzu pe băiat că ieșise total din peisaj, Sam  se întoarse spre banca unde o lăsă pe Beverly, la nici trei pași dând de ea. Aceasta avea un zâmbet imens pe față, iar crețului îi venea să ia pur și simplu un șervețel și să i-l șteargă în secunda următoare.

          - Ai fii un tată grozav.

         - Bineînțeles că aș fi, dar nu pentru copiii tăi.

         - De ce zici asta? Nu crezi că o să fac față unei asemenea provocări?

          - Indiferent de cine ar fi tatăl copiilor tăi, fac pariu că toți ar ieși la fel de înțepați ca tine.

***

          - Cred că a ajuns sor-mea, îi spuse Ben lui Sydney în timp ce-și luă geaca de blugi din cuier. Aș vrea să vii cu mine... Chiar vreau să știu ce părere are ea despre tine.

           Iar creața evident că nu-l putu refuza, așa că își luă niște șlapi destul de vechi în picioare și coborî scările împreună cu roșcatul.

           - Ce crezi că va spune atunci când te va vedea? Care va fi prima ei impresie? Dacă nu te va plăcea?

           - Ben, calmează-te. Nu e ca și cum suntem împreună.

           Și când Sydney ieși afară, dădu nas în nas cu roșcata care o făcu să se simtă prost atunci când îi povesti de relația ei cu Sam. Spre surprinderea ei, acesta stătea exact lângă Beverly, jucându-se cu nasturii cămășii lui negre. Roșcata îi aruncă o privire urâtă, făcându-i semn lui Ben să intre rapid în mașină.

           Crețul însă nu-și putea lua ochii de la fata din fața lui. I se părea că era atât de frumoasă și își dorea să-i poată spune asta în fiecare secundă după ce-i sărută buzele rozalii care-i contopeau mintea și îl făceau să simtă fiorii reci umblând prin tot corpul.

            - Am nevoie la baie. Um... Sydney, te superi dacă îți folosesc baia? o întrebă crețul după ce îi făcuse cu ochiul, acela fiind un semn că nu asta dorea de fapt.

***

            Sam întră în camera fetei, fiind complet fermecat de ea și de grația cu care reușise să scape de replicile tâmpite ale lui Beverly. O lipi de ușă și își apropie buzele de ale ei, urmând să le cuprindă într-un sărut care le fereca povestea distrusă de virusul albastru. Acesta o cuprinse pe Sydney de talie, forțând-o să-și încolăcească picioarele în jurul bazinului său. Mâinile ei erau așezate prin părul lui, urmând să-și treacă degetele printre cârlionții lui deși atunci când acesta îi mușcă buza cu putere.

            Brunetul se îndreptă spre patul din camera creței, încercând s-o așeze pe aceasta cu delicatețe pe așternuturi, neîntrerupând sărutul. Își plimbă mâinile de-a lungul corpului ei micuț, mângâindu-i coapsa, mai apoi prinzându-i marginile tricoului în palme, parcă așteptând aprobarea ei pentru a-l da jos.

            - Sam... mi-ai spus că vom rămâne prieteni, îi reproșă Sydney distrugând întreaga atmosferă și reușind să-l facă pe băiat să adopte o poziție mai ,,decentă" pentru a putea discuta.

            - Înțelege dracului că nu vreau să fim prieteni. Nu pot fi prietenul tău atâta timp cât buzele mele vor vrea să le sărute pe ale tale până când voi rămâne fără aer, iar corpul meu va tânji după electricitatea pe care sufletele noastre o creează atunci când suntem împreună. Nu pot să rezist fără să-ți ating pielea fină și nicidecum nu pot rezista fără să-ți sărut urechea.

            Fata rămase mută. Cuvintele mult prea adevărate, dar totodată destul de derutante ieșeau rapid din gura lui Sam, făcând-o să simtă o ușoară urmă de vinovăție, deoarece își ascunse sentimentele atât de bine, chiar dacă în interiorul ei își dorea să facă mult mai multe lucruri alături de el, doar pentru a învăța ce e iubirea.

            Crețul o privi în ochi pentru câteva secunde, urmând să-și lipească fruntea de a ei, senzația dată de respirația lui caldă fiind una de nedescris. Voia să știe tot ce-i trecea prin cap lui Sydney. Voia să știe fiecare emoție care se strecură în corpul ei. Voia s-o simtă ca și când cei doi erau un singur trup.

            - Uită-te-n ochii mei și spune-mi că nu mă iubești și că nu m-ai iubit niciodată. Spune-mi că n-ai sentimente pentru mine și voi ieși din viața ta mai brusc decât am intrat. Doar zi-mi adevarul...  îi șopti el la ureche nu înainte de a i-o săruta, așa cum obișnuia să facă de cele mai multe ori.

            Creața își pierdu controlul pentru o clipă, nemaiștiind dacă visa sau era blocată în realitatea vicleană cu tente ușoare de fantezie. Îi privi ochii băiatului și prin ei se putea observa clar nerăbdarea și nevoie de a afla purul adevăr chiar de la personajul principal al acelei piese de teatru mult prea prost regizată, adică ea.

            Își puse mâna pe umărul lui, încercând să evite oarecum subiectul sau să-i inducă lui Sam răspunsul pe care avea să-l dea, însă acesta îi mută rapid mâna, urmând să i-o cuprindă și să o țină strâns, mângâind-o cu degetul mare.

            - Vreau să mă lași în pace. Nu am avut niciodată sentimente pentru tine și totul a fost o greșeală... Aveam nevoie de cineva care să mă facă să uit de trecut, atât, reușise cu greu să spună fata după ce se redresă de cel puțin trei ori și se gândi bine la ce voia de la viitorul ei.

            - Știu că minți, dar dacă tu vrei să-ți negi sentimentele, așa cum o faci întodeauna, fie ca tine. Îți respect decizia... așa cum am făcut-o mereu.

            Și cu acele cuvinte Sam îi părăsi camera, lăsând-o pe aceasta în pat, cu capul gol, dar cu o mie de gânduri alergându-i prin sufletul cândva inocent, care însă fusese pătat de slăbiciunea numită ,,minciuna".

╔═══════꧁꧂═══════╗

[Ich liebe dich!¹ = (tradus din germană) Te iubesc!]

capitol de 3000 de cuvinte? yessir
bună dimineața tuturor phahaha. având în vedere că e aproape unu dimineața și eu n-am somn, aici aveți un capitol cu puțină dramă, exact așa cum îmi place mie :>

în primul rând, vă urez baftă tuturor celor care sunteți a 8 a sau a 12 a, deoarece curând vin examenele și sper să luați cu toții note mari și să intrați fiecare la ce liceu/facultate vă doriți. <3

în al doilea rând, sper că nu există greșeli de tastare/gramaticale/de ortografie sau dacă exista, sper că sunt minore bcs am terminat capitolul pe la unșpe' și îmi era cam lene să mă mai uit peste el încă o dată oops.

până ne mai auzim aș vrea să știu ce părere aveți despre acel moment în care sam și l-a imaginat pe ansel ca fiind copilul său. sunt foarte curioasă hehehehe