╔═══════꧁꧂═══════╗

Sâmbătă seara. Ocazia perfectă pentru o cină alături de cei dragi, dar nu și pentru familia Mendes. Sora cea mai mare, Briella, stătea pe canapeaua mare din living împreună cu iubita ei, care încerca să iasă din mahmureala provocată de berea pe care tocmai o băuse.

La etaj, mai exact în spatele primei uși din lemn masiv, Beverly își schimba ținuta la fiecare zece minute, după ce hotărî că nicio piesă vestimentară deținută de ea nu i se mai potrivea. De când Sam acceptase să iasă cu ea, fetei parcă începu să-i pese mai mult de hainele ponosite pe care le purta și de imaginea ei, care până atunci lăsase de dorit. Dat fiind faptul că niciunul dintre soții Mendes nu era afif, roșcata-și permitea să le ceară ,,bani de buzunar" ori de câte ori își dorea. Era grozav să fii copilul mijlociu... cel puțin în viziunea ei.

Departe de tot zgomotul cauzat de țipetele și râsetele surorilor sale mai mari îl puteai găsi pe Ben, cel mai mic dintre frați sau mezinul familiei - termenul pe care mama lui prefera să-l folosească atunci când voia să-i dezmierde urechile. Atmosfera era una ambetantă și monotonă, iar nimeni nu s-ar fi încumetat să intre-n camera roșcatului, de teamă c-ar putea să fie înhumați în propriile lor temeri după un schimb de replici cu acesta.

Își verifica mail-urile de zor, continuând să spere că cei de la Imperial College London îi acceptaseră cererea de transfer pe care le-o trimise cu două săptămâni înainte de începerea facultății. Abia aștepta să scape de-ai lui, să se mute definitiv în Londra și să n-o mai aibă pe cap pe maica-sa, care până atunci nu rata nicio ocazie pentru a-l întreba dacă totul mergea bine la facultate și dacă se înțelegea cu noii lui colegi.

- Beverly, Ben, mama a zis că e gata masa.

Deîndată ce roșcatul îi auzi vocea Briellei - care mai mult semăna cu un chițăit - își dădu ochii peste cap, urmând ca un suspin să-i părăsească buzele și peste o sută de gânduri să se ascundă în cele mai neprihănite cotloane ale minții lui angoasată.

Își inchise laptopul, urmând să-și lase capul pe spate și să râdă. Ben chiar râdea. Pentru nici o fracțiune de secundă, nervozitatea din corp i se oprise în inimă, urmând să-i urce-n gât și să-i facă sângele să se aprindă, cât pe-aci să țâșnească pur și simplu din venele sale. Îi mulțumi în gând surorii sale, căci dacă-și mai pironi mult ochii încercând să caute mail-ul celor de la Imperial College London, probabil urma să-și piardă calmul.

După ce-și încuie nemulțumirile în mintea pe care tocmai și-o limpezi cu idei aerifere, băiatul ieși din cameră, dând nas în nas cu sora lui, care-i aruncă brusc o privire rigidă, nu înainte de a-l apuca de braț - precum își apucau odinioară prinții șotiile sau iubitele, atunci când se înfățișau la un bal sau la un eveniment important.

- Maleta asta ai purtat-o și la cealaltă cină-n familie. Cred că ar fi timpul să faci și tu o schimbare, îi făcu Beverly cu ochiul în timp ce coborî cu atenție scările, sunetul produs de bocancii ei captându-le atenția tuturor celor care se așezaseră deja la masă.

- Te-ai aranjat cam mult. La urma urmei suntem în familie... Puteai veni și-n pijamale, îi reproșă domnul Mendes roșcatei, urmând să se întindă după un șervețel.

Într-adevăr, blugii, bocancii albi puțin murdari și cămașa roșie - împrumutată de la maica-sa, care era pe jumătate descheiată erau ,,mult prea mult" pentru o cină-n familie.

- Mă văd cu Sam. Știu că e weekend și v-am promis acum patru luni că sâmbăta și duminica voi sta numai acasă, dar vreau ca astăzi să faceți o mică excepție. În seara asta ar trebui să-i cunosc pe doamna și domnul... Petterson, le spuse Beverly cu jumătate de gură, pentru câteva secunde aproape uitând care-i numele de familie al crețului.

- Bev - se tângui mama acesteia, ce-ar fi să-i zici lui Sam ăsta să rămână la cină în seara asta? Te vezi cu el de un an și ceva, iar eu și tatăl tău l-am văzut de maxim trei ori. În plus, Briella și Ben nu cred că-l cunosc pe băiat, deci ar fi o ocazie minunată să le facem cunoștință, termină de spus femeia cu părul cărunt și obrajii bacceliți, aruncându-i o privire urâtă lui Ben, în momentul în care acesta-și verifică mail-urile de pe telefon.

- Exact. Ben își cunoaște doar colegii și ar fi păcat să nu aibă și alți prieteni mai mari, chicoti Briella, sărutând-o scurt pe buze pe iubita sa.

- Nu cred că s-ar înțelege. Oricum, frate-miu se vede cu o tipă din anul II, iar vouă nu v-a spus nimic. Cred c-ar trebui să vă verificați copiii mai des, în special pe cei mai mici și să mă lăsați pe mine în pace.

Toți cei de la masă se îndreptaseră spre Ben, aruncându-i priviri care mai de care mai sceptice. Tatăl acestuia își miji ochii, urmând s-o ghiontească pe soția lui și să-i pună multe întrebări maritale într-un interval de nici trei minute. Briella îi strânse mâna iubitei sale, așteptând ca fratele ei mai mic să-și deschidă gura și să se apere - sau cel puțin să dea explicații.

În capul lui se întâmplau tot felul de lucruri dubioase, timpul rupând rând pe rând alte câteva minute din cartea vieții acestuia. Stătea și se gândea. Toate răbdările îi fuseseră doborâte de așteptări în momentul în care Beverly îi oferi un rânjet satisfăcut și îi făcu cu ochiul. Câștigase. Schimbase subiectul și dintr-o dată, toată atenția se îndreptă asupra lui.

Gândul că sora lui mai mare putea spune orice-i trecea prin minte, doar pentru a-l pune într-o lumina proastă, se mai ținea, precum un scai, de conștiința lui vulnerabilă și anodină.

- E mai mare decât tine, vasăzică? Aș zice că sunt dezamăgit, dar fiindcă ești cel mai mic, să știi că nu m-am așteptat să ieși prea... masculin, râse domnul Mendes, dându-i de înțeles fiului său că jignirea pe care tocmai i-o trânti în față fusese o glumă.

- Frank! urlă doamna Mendes. Ar trebui să fii fericit știind că fiul tău în sfârșit și-a găsit pe cineva și nu stă toată ziua închis în camera lui, rezolvând probleme la algebra sau... făcu mai apoi o pauză, urmând să tușească fals pentru a-i atrage atenția odraslei sale, nu fuge de-acasă pentru a le aplica uppercut-uri bărbaților necunoscuți în schimbul unei sume de bani.

- Poți, te rog, să nu mai aduci vorba de asta? Totul s-a întâmplat acum doi ani, îi reproșă Ben mamei sale, uitându-se în același timp la Beverly, care începu să rotească furculița prin farfuria plină cu paste.

Aceasta-i zâmbi răutăcios, mai întrebându-l înc-o dată pe tatăl lor dacă se poate vedea cu Sam, răspunsul bărbatului fiind același. Iubita Briellei începu să râdă, lucru care-l făcu pe roșcat să-și ridice privirea, doar pentru a-i vedea expresia facială a fetei din fața lui. El nu obișnuia să zâmbească atunci când vedea că oamenii nu obțin ceea ce-și doresc, însă micul diavol din fața lui era singura excepție.

Nu era un secret faptul că cei trei frați nu se înțeleseseră niciodată, dar odată cu mutarea Briellei în Miami și păcatul capital săvârșit de Ben, părinții acestora hotărâseră că cei doi roșcați rămași sub acoperișul lor trebuiau să aibă parte de câte o ședință de psihoterapie în fiecare săptămână, doar-doar s-or putea apropia.

- Ben, de ce nu ne spui mai multe despre iubita asta misterioasă pe care o ai? Vrem și noi s-o cunoaștem. Sau... ai de gând să faci ca și Beverly? spuse mama acestuia pe un ton nebunesc de calm, plasându-și mâna pe umărul fiului său.

- Nu suntem impr-

- Se vede cu Sydney Nelson, îi tăie Beverly replica, urmând să afișeze un zâmbet inocent pe post de scuză. N-aveți cum să n-o știți. A făcut atâtea prostii, încât cred c-o știe tot orașul. A ieșit cu Sam al meu cât noi eram încă împreună, e o drogată și jumătate și în fiecare seară iese cu gașca ei de prieteni formată numai din nătărăi și puștoaice de doi bani.

Și dintr-o dată toată lumea tăcu. Cele două fete care stăteau așezate lângă tatăl roșcaților începuseră să șușotească lucruri știute numai de ele, în timp ce domnul Mendes își încleștă maxilarul - gest pe care-l făcea numai atunci când era nervos. În schimb, doamna Mendes își puse din nou mâna pe umărul lui Ben, strângându-l cu putere de data asta.

- Am astăzi o ședință cu ea. De ce nu ne-ai spus mai repede? Fata aproape că a fost abuzată de un bărbat necunoscut și are nevoie de consiliere psihologică, spuse femeia cât de calm putu, încercând să le inspire siguranță celor din jur. Ea nu-i o fată rea, doar că a afectat-o moartea fratelui ei.

Îmediat după ce aceasta-și termină fraza se auzi soneria. Ben se ridică de la masă fără nici cea mai mică jenă, uitându-se înainte la mama lui, cuvintele ei repetându-i-se minute bune în interiorul minții:

,,Ea nu-i o fată rea, doar că a afectat-o moartea fratelui ei."

Sydney cu siguranță nu era o ,,fată rea". Tânărul reușise să petreacă puțin timp cu ea datorită celor nu știu câte proiecte de la facultate, iar personalitatea ei puțin ciudată, vulcanică și-n același timp autoritară chiar îl fascina pe acesta. Ideea că mergea la aceeași facultate cu ea îi surâdea, poate chiar îl făcea să uite că mail-ul celor din Londra nu mai sosise de luni bune.

Deîndată ce băiatul deschise ușa, imaginea fetei la care tocmai se gândise îl lovi din plin, doar că de data asta observă ceva ciudat la ea: fustele lungi cu model floral sau rochiile care abia treceau de nivelul genunchilor fuseseră înlocuite de un hanorac alb supradimensionat și niște blugi albaștri, care cu siguranță erau cu vreo două mărimi mai mari. Păru-i era prins într-o coadă de cal, de data aceasta buclele ciocolatii dispărând total din peisaj.

Fata nu arăta rău. Chiar din contră, lui Ben i se părea că aceasta arăta ,,mai puțin impunătoare", doar că tușa ei personală dispăru, ceea ce o făcu pe Sydney să arate extrem de diferit. Nu zâmbea. Stătea pur și simplu în pragul ușii, așteptând ca cineva s-o poftească înăuntru.

Aceasta îl întrebă dacă poate să intre, după aceea explicându-i care era adevăratul motiv al vizitei sale. Undeva în spate, rezemat de capota mașinii care cu siguranță nu era a lui, Samuel Petterson scoase o țigară subțire din pachetul care până atunci stătu în buzunarul lateral al cămășii sale albe. O aprinse deîndată, lăsând tot fumul nociv să-i iasă prin colțurile gurii. Își distrugea plămânii. Se autodistrugea, mai bine zis.

- Sydney, ce mă bucur că ai venit! Du-te și așază-te pe canapeaua roșie din living. Mă duc să aranjez câteva lucruri la mine-n cabinet, iar după aceea putem începe ședința. E bine așa? chicoti doamna Mendes, încercând s-o facă pe fată să nu se simtă inconfortabil.

Își plasă ambele mâini pe obrajii ei, mai zâmbindu-i inc-o dată, doar pentru a o asigura că totul este bine. Creața se îndreptă cu pași mici spre living, fiind forțată să treacă mai întâi prin bucătărie și să dea ochii cu toți membrii familiei, Beverly întrebând-o din prima dacă Sam a adus-o până la ei acasă.

Sydney pur și simplu dădu din cap afirmativ, ceea ce-o făcu pe roșcată să sară ca arsă de pe scaun și să-și ia telefonul.

- Du-te și vorbește cu ea.

- De ce eu? o întrebă Ben pe mama sa, însă fusese prea târziu, deoarece aceasta întră deja în cabinetul ei.

Roșcatul se așeză la o distanță destul de mare de Sydney, tatăl său împreună cu Briella și iubita acesteia continuând să privească spectacolul care tocmai luase naștere în living. Acesta lăsă la o parte nervozitatea cernută de sora lui pe fața sa smolită de melancolie, fiind pregătit să strângă-n brațe dulci zâmbete haotice, unul dintre ele reușind, nu știu cum, să se așterne pe fața lui.

Fata își îndreptă chipul incolor spre el, pupilele ei începând să tânjească după zâmbetul cald al băiatului de lângă ea. Nu mai văzuse demult un zâmbet care să-i dea o stare de bine, mai ales în momentele în care simțea pur și simplu că sufletul i-o luă la goană, prinzându-se de niște ritmuri barbare de cânt, care mai apoi se pierduseră-n aritmare.

- Zâmbești ca și-un psihopat, fusese tot ce putu să rostească aceasta, buzele umezindu-i-se de graba rostirii acelor cuvinte.

- Nu știu cum să încep o conversație. E greu să vorbești cu cineva din moment ce se presupune că urăști oamenii, îi spuse Ben, evitând din plin contactul vizua.

- Și eu urăsc oamenii.

Ambii râseseră silențios, urmând să se uite unul la celălalt preț de câteva secunde. Creața parcă nu mai putu să-și dezlipească privirile încleiate cu admirație de fața tânărului care se așeză mai aproape de ea. Liniștea lui sufletească o făcu să se simtă în siguranță, chiar dacă din partea dreaptă erau aruncate priviri care mai de care mai insistente din partea familiei acestuia. Adolescenții nu-i băgară în seamă. Limbajul lor mut era atât de puternic, încât începuseră să se înțeleagă numai din priviri.

- Deci, tu ești cel deștept în familia asta? întrebă Sydney fără nicio rușine, urmărind cum tăcerile înțepătoare îi transformau din nou pe cei doi în sclavii lor.

Ben nu spuse nimic. Începu să se joace cu degetele, închizându-se în el și înghițind cheia, sperând ca fata să nu aștepte vreun răspuns din partea lui. Era emoționat - nu știa sigur ce-i provoca acea stare de emoție, dar o simțea. O simțea-n stomac, de parcă inima-i făcuse ocolul corpului și se opri acolo, începând să bată după bunul ei plac. Se uită din nou la creață și dădu afirmativ din cap.

- Mă bucur că am găsit în sfârșit pe cineva la fel de deștept ca și mine.

- Poate sunt mai deștept decât tine, adolescentul îi aruncă pur și simplu acel amalgam ambiguu de cuvinte, ceea ce o făcu pe creață să râdă - din nou.

- Sydney! Poți intra, se auzi dintr-o dată vocea doamnei Mendes.

- Ne vedem mai târziu, persoană ,,mult mai deșteaptă decât mine", își ridică Sydney colțurile gurii, creionând un zâmbet destul de slab, dar ferm, urmând să mimeze ghilimelele imaginare la perfecție.

Întră cu o oarecare teamă în cabinetul femeii cu păr cărunt, așezându-se pe scaunul destinat pacienților. Știa că prima ședință la psiholog era una de cunoaștere, însă gândul că mai trebuia să calce pragul familiei Mendes pentru cel puțin șase luni o neliniștea într-o oarecare măsură.

- În primul rând, bună și bine ai venit! Mă numesc Mabel Mendes, iar în următoarele șase luni voi încerca să te ghidez spre o lume în care nimeni nu-ți poate face rău. Am aflat motivul pentru care ai venit aici, însă vreau să te întreb dacă ai venit din propria ta inițiativă sau te-a trimis cineva? Totodată, aș vrea să-mi spui câte ceva despre tine, dat fiind faptul că te știu numai din zvonurile care circulă prin oraș. Au mai existat ședințe anterioare și cu alți psihologi?

- Ben mi-a spus că sunteți un psiholog bun și m-am gândit că ar merita să încerc. N-am mai fost până acum la psiholog, iar gândul că cineva trebuie să stea și să-mi asculte toate problemele bizare mă înfioară. Cred că mă știți deja. Sydney Melanie Nelson, fata căreia i-a fost ucis fratele la o petrecere. Nu sunt prea multe de spus despre mine. Părinții mei sunt acum în Virginia și-și trăiesc viața, fără să se gândească la copiii lor. Nu am un hobby anume, deoarece nu am timp pentru nimic.

- Dar există cineva mai apropiat în viața ta? Aici mă refer la un logodnic - sau cel puțin un iubit.

Sydney nu mai apucă să răspundă, căci întreaga armonie din cabinetul doamnei Mabel fusese distrusă de sonorul radioului. Cei de la Deutschlandfunk¹ tocmai întrerupseră piesa liniștitoare, pentru a anunța ceva de-a dreptul terifiant:

,,Rezultatele autopsiei lui Jordan Ownford au sosit. Medicii au declarat în mod oficial că în cazul fiului directorului de la ESCP Business School cauza morții este suspectă. Din cauza faptului că moartea lui Jordan a fost una subită, polițiștii iau în considerare și varianta unei crime, autorul ei fiind Billie Harrington, singura persoană care fusese la fața locului în momentul în care băiatul decedase."

Nu. Nu era posibil așa ceva. Billie urma să fie cercetată. Cu siguranța urma să se întâmple ceva rău, iar Sydney voia să prevină asta cu orice preț.
Se uită-n ochii doamnei Mendes, întrebând-o mai apoi dacă are voie să-și scoată telefonul. Îl deblocase, intrând pe grupul făcut de Chase pe Instagram, tastând cât de repete putu:

sydney_nelson: A auzit cineva știrea de la radio? Au sosit rezultatele autopsiei lui Jordan.

yourboychase: Da. Mi s-a părut penibil că au acuzat-o din start pe Billie. Tipa n-are nicio legătură.

ohnoitsbillieh: Maică-mea o să mă omoare. Nici nu știți câte gânduri îi trec prin cap. Cred că și acum m-ar strânge de gât dacă ar avea ocazia.

owenmartell: Păstrați-vă calmul. Sunt sigur că o să trecem cu mine și peste acest eveniment. Ne vedem mâine la facultate și discutăm despre asta, bine?

,,Da Owen, cu siguranță totul se va rezolva dacă nu facem nimic acum". gândi Sydney pentru ea, urmând să-și bage telefonul în buzunarul hanoracului și să uite ceea ce tocmai auzise la radio.

╔═══════꧁꧂═══════╗

Deutschlandfunk¹= unul dintre cele mai cunoscute posturi de radio din Germania.

n-am mai postat de o lună? dap.
m-am abătut de la ideea principală și m-am concentrat mai mult pe plot-ul romantic? dap.

haha, lăsând gluma la o parte, sper că sunteți bine. nu ne-am mai auzit de o lună și ceva și credeți-mă că mi-a fost atât de dor să scriu la cartea asta. chiar dacă acum m-a lovit inspirația și probabil aș scrie n capitole, în curând începe școala, iar activitatea mea s-ar putea să nu mai existe, dar nu-i bai. îmi fac eu timp pentru wattpad și ne auzim în weekend:)))

una peste alta, sper că ați avut o vară liniștită. ne auzim curând! xx