╔═══════꧁꧂═══════╗

          — Ți-am cerut un sărut!

          — Și eu ți-am spus că nu sunt de-acord!

          Țipetele distruse și ecourile țiitoare răsunau precum un cântec surd în camera de cămin a lui Sam.

          Roșcata din fața lui avea părul șifonat și abia se mai ținea pe picioare, cămașa lungă și neagră din satin alunecându-i de pe umăr din secundă în secundă, făcând-o să se simtă mult mai uzată decât înainte.
          Buzele-i erau umflate, iar buricele degetelor îi tremurau în cel mai belicos mod, arătând de parc-ar vrea să-l strângă pe creț de gât cu prima ocazie.

          Își plasă mâna dreaptă pe umărul lui, apăsându-l cu putere. Voia să-l chinuie. Să-l facă să se simte mort și toată toxicitatea să se răsfrângă asupra lui, făcându-l să tânjească după ultimul strop de bucurie stors din trupul care atunci fusese complet rânced. Să-l facă să-și ceară scuze, ca și atunci când o suliță ascuțită i-ar străpunge inima plină cu puroi beteag, iar recunoașterea păcatelor spurcate ar fi singurul leac.

          O durea sufletul știind că atâția ani fusese folosită de un om atât de slut. Un om căruia-i încredințase toate sentimentele, iar el pur și simplu le pierdu în vidul crunt al nepăsării apăsătoare.

          — Nu mai vreau să te văd în fața ochilor mei! Te urăsc! îi urlă fata-n față, lăsându-și buzele să tremure nebunește de tare în momentul în care realizase ce se întâmplă cu adevărat.

          Nu-i încredințase sentimentele ei lui Sam. Nu i le încredințase, pentru că nu avea sentimente pentru el. Nu avea sentimente pentru bărbați.

          — Ești patetică. Mi-ai cerut nenumărate favoruri, iar acum tot eu sunt de vină, doar pentru că tu te-ai lăsat condusă de inimă și ai ales să te îndrăgostești de mine? Ceea ce am făcut noi nu implica farfasitele astea de sentimente, însă tu ai crezut că trăim în basme, îi spuse crețul pe un ton autoritar, reușind să îndepărteze mâna lui Beverly de pe umărul său.

          — Nu m-am lăsat condusă de inimă! Nu m-am îndrăgostit de tine! De fapt, din cauza ta nu am putut să fiu cine am vrut! Nu am putut fi persoana pe care Cel de Sus a creat-o! M-ai făcut să cred că sunt atrasă de persoanele hămesite! M-ai făcut să cred că bărbații mă pot face fericită și că ei sunt cei pe care-i iubesc de fapt! Uite că nu-i așa. Sunt atrasă de femei, Samuel! Femei! Tu nu ești femeie, dar ai crezut că poți să mă faci din nou ,,normală" dacă te prefaci ca ești îndrăgostit de mine! Nu ai fost îndeajuns de bun pentru mine!

         Făcu mai apoi o pauză, strângându-și toate lucrurile și punându-le rând pe rând în rucascul murdar cu care venise până acolo.

          — Nu ești îndeajuns de bun pentru nimeni! Nu ești îndeajuns de bun nici pentru persoana pe care o iubești! Ești o persoană oribilă, plină de gânduri infecte, cu o minte defectă, care n-ar merita atenția nimănui! Ai o personalitate oribilă și oxigenul pe care-l consumi tu e degeaba! Ești o risipă de oxigen, nimic mai mult! îi scuipă ultimele cuvinte-n față, ieșind în fugă pe ușa camerei de cămin, oprindu-se în loc pentru a crea un efect dramatic. Ah, să nu uit să menționez și că-ți știu secretul. Știi tu, secretul acela murdar pe care-l împarți cu prețioasa ta Sydney.

          Și plecă de tot, lăsându-l pe băiat cu mintea goală și cu nu știu câte vorbe pălite de puterea vorbelor fercheșe ale lui Beverly. De ce se simțea rănit? De ce avea impresia că întreg organismul lui începea să cedeze, simțind cum i se taie respirația și cum ochii încep să tânjească după veșnicele cerculețe umede, care-i tăiau în două zâmbetul hapsân de pe față?

          Era o persoană oribilă. Manipulatoare. Rea.

          Își dorea să se ascundă undeva în sufletul lui pricăjit și să plângă ore întregi, până când viața avea să i se evapore din trupul prihănit de adevărurile nefiresc de aspre. Toate frânghiile feloniei inumane se chirciră în jurul gâtului său, omorându-i fiecare clipă de viață.

          Înnebunea.

          Se repezi spre caietul său cu poezii, apucându-l și strângându-l în mâini.

          Citi poezia pe care o recită la ora de literatură.

          — Nu sunt suficient de bun...

          Rupse o foaie.

          Citi poezia pe care n-o mai terminase niciodată.

         — Nu sunt suficient de bun...

          Mai rupse o foaie.

          În cele din urmă, citi poezia pe care o descoperi Sydney în noaptea primei lor întâlniri.
Pe care o descoperi Sydney.
Sydney.

          — Nu sunt suficient de bun pentru Sydney!

          Sydney. Sydney. Sydney. Sydney.

          Numele jilav al fetei se învârtea prin mintea lui, calmându-i nebunia prematură deja instalată în adâncurile sale. N-o putea iubi? Iubirea lui jalnică urma să-i spulbere orice urmă de echilibru?

          Bineînțeles. Urma s-o ucidă. Voia s-o ucidă, dar nu prin nimicirea corpului ei fraged, ci prin oferirea de dragoste plină de nocivitate. O dragoste atât de nocivă, încât amarul friabil urma să-i ardă fiecare porțiune de cucernicie, până când normalitatea scheletică avea să se jerpelească în zeci de bucățele inerme, iar aura sa gălbuie urma să-și piardă strălucirea și să emane un fum amărui.

          Aerul deja prinse mirosul amorului frapant care se scurgea încet, într-un mod grunzuros, din inima sângerie, la fel de veninoasă ca și oxigenul respirat de el. Și acela fusese momentul în care Sam realiză că toate sentimentele sale haotice se uniseră, hotărându-se că e timpul s-o idolatrizeze pe nimeni alta decât zeița care-i răzvrătise toate concepțiile despre viață. Dar nu asta conta.

          Beverly le știa secretul. Probabil știa fiecare detaliu ostil afundat în întinăciunea minciunilor albe, fiecare gest dezinvolt lipsit de orice anomalie bimilenară, fiecare pată de sânge uscat imprimată pe cămașa lui.

petterson.t: Bev știe tot ce am făcut. Mes excuses...

          Bruneta citi textul scurt și apriat trimis de Sam, neștiind cum să-și manifeste propria tulburare imprecisă, cufundată-n amăgire și presupuneri inanimate.

          Dar pe moment doar tăcu. Apoi, își băgă telefonul în buzunarul de la pantaloni, căutându-l cu privirea pe Ben. Urmau să plece împreună la spitalul de psihiatrie de lângă secția de poliție cu aceeași pieiște însuflețită de cioburile aluzive înfipte în inima ei smintită.

          — Sydney! îi auzi vocea sfrijită a lui Ben și-și năpusti ochii imediat asupra băncii pe care stătea așezat băiatul.

          Și privirile lor se întâlniseră pentru a nu știu câtea oară, însă salutul ochilor rămăsese la fel de clișeizat. Cu toate astea, parcă doar faptul că Ben o remarcă o făcea să țipe din toți rărunchii săi interiori, fiecare porțiune a ei cutremurându-se, ca și când întreaga compasiune din ochii băiatului se transferase în interioru-i fervid, împodobit cu fel de fel de globuri colorate în nuanțele dorințelor furate și a visurilor demult apuse.

          — Ai ocupat tot spațiul destinat gândurilor platonice din mintea mea afurisită. Nu m-am mai putut gândi la altceva de când noi doi am ,,interacționat" ultima dată, îi spuse adolescentul în timp ce se ridică-n picioare, urmând s-o îmbrățișeze.

          — Și mie mi-a fost dor de tine... dacă te refereai la asta. Scuze, nu pot ține pasul cu metaforele tale sau orice au vrut să fie cuvintele rostite mai devreme.

          Roșcatul o luă-n brațe, lăsându-și frica abrutizată să se evapore prin aerul murdar și plin de păcate. Își trecu degetele reci prin părul negricios al fetei, dându-i ușor la o parte câteva șuvițe rebele.

          Sydney chicotise. Ben poate chiar era diferit. Nimic nu era sigur, dar el portretiza cu siguranță acel băiat deștept care ar fi fost capabil s-o iubească până-n cele mai întunecate momente, hrănindu-i calvarul interior doar c-un zâmbet șters.

          — Putem să nu ne mai comportăm ca un cuplu, te rog? îl întrebă Sydney, parcă dorindu-și să-i  sufoce amintirea în care cei doi plămădeau o anarhie pentru propriile lor buze. O anarhie care-ți tăia fiecare centimetru de discernământ încă neputrezit pe oase.

         — Oricum nu suntem un cuplu. Știi că atracția poate fi de mai multe feluri, nu? Iar fiecare percepe iubirea exact așa cum vrea el. E o chestie psihologică, iar la noi nu e vorba nici de atracție fizică, nici de atracția aia... care te face să vrei să faci chestii, răspunse roșcatul în timp ce-și dădu jos geaca, fiorul electric din inima lui fiind deja stins, iar toată iubirea oarbă pe care o avea înmuindu-se în nepăsarea și dorința lui apăsătoare de a experimenta ceva nou.

          Așeză geaca pe umerii brunetei, mângâindu-i spatele fără nici cea mai mică jenă, mii de bucățele de pizmă împroșcând din cafasul instabil al inimii lui în momentul în care acesta simți cum sufletele lor se contopesc și încep să danseze din nou același dans traumatizant al sentimentelor absurde apărute din neant.

          — Nu intenționez să te fac să te simți inconfortabil, crede-mă. E doar frig, iar rochia ta e cam subțire.

          Și-așa, cu mințile mai matoale ca niciodată, cei doi tineri își împleticiseră corpurile într-o tăcere radioasă. Singurul sunet tăinuit și chinuit de propria-i soartă era chiar cel al încălțărilor celor doi, care se loveau de asfaltul defect, pătat de primii fulgi de zăpadă.

          Bruneta parcă respiră aerul pe fugă, inspirând dezamăgire și expirând frică. Doamna Mabel, mama lui Ben, trecuse alături de ea la ,,un alt nivel". Îi recomandase să înceapă cu terapiile de grup și să vină la spitalul de psihiatrie din oraș, pentru a cunoaște alți adolescenți cu vieți la fel de sleite de dogmă ca a ei.

          Roșcatul începuse să se vadă regulat cu tinerii încă de acum doi ani și jumătate. După spusele lui, terapiile de grup erau ultimul lucru care-i mai reușea să-i învie latura socială.

          — Și... ai mai participat la vreo terapie de grup până acum?

          — Nu așa se începe o conversație, râse Sydney cu o oarecare neplăcere-n voce, parcă-parcă nevrând să admită că mintea ei încărcată de nebuniile etnobotanicelor se îndrepta spre pieire. Data viitoare când vrei să vorbești cu mine fără să pari un tip care-i obsedat să înceapă o conversație, întreabă-mă cum mi-a fost ziua sau ce-mi fac fluturii din stomac.

          Ostenită, simțea cum întregul tacrir de nelămuriri se sfărmă odată cu toate chemările pe care sufletul ei le simțea. Voia să-i poată simți inima roșcatului pulsând nebunește, ca și când uscăciunile buzărante de pe fața ei i-ar fi curmat orice impresie vagă referitoare la iubire din capul lui.

        Era obligată să-l simtă aproape, chiar dacă, cel mai probabil amorul acestuia era undeva departe, spânzurat de toate deziluziile degradare de necuviința sentimentelor sale.

          Chiar și-așa, în situația asta se afla și ea. Cu sufletul pironit de durerea cuvintelor mult prea grele care-i apăsau conștiința și rațiunea aruncată undeva pe fundul unui lac plin de regrete, încerca să supraviețuiască. Încerca să le țină piept până și celor mai necurate închipuiri înșelătoare, pe care inima ei le pompa la nesfârșit în corpu-i tremurând.

          Încă de la intrarea în spital, toate fricile pătrunseră prin materialul destul de gros al gecii lui Ben exact în trupul lui Sydney.
          Dacă-i găsea cineva benzodiazepinele¹ din buzunarul rochiei? Dacă cei din grup urmau s-o urască, doar pentru că era o persoană de culoare? Dacă doamna Mabel avea să-și schimbe părerea despre ea, doar pentru că purta geaca fiului ei?

          Intrând în camera îngustă, pereții saprofagi parcă se strângeau din ce în ce mai tare, făcând-o pe Sydney să pașească înăuntru, de data asta mai nesigură ca niciodată, parcă neștiind ce orori urmează s-o strângă de gât și s-o răpească pentru totdeauna, forțând-o să joace un joc malad, plin de fatalism ascuțit, care i-ar fi putut reteza bătăile inimii-n orice moment. Se uită speriată în jur, neștiind dac-ar fi trebuit să se afle acolo sau nu.

          — Syd, cât mă bucur că ai putut să ajungi! Ben, mein Schatz², ce ți-a luat atât? întrebă mama acestuia, punând accent pe alintul folosit pentru roșcat, vrând să le arate înc-o dată celor din cameră că germana ei era una impecabilă. Vino-n fața noastră și prezintă-te. Toți cei prezenți abia așteaptă să te cunoască. Nu te teme, le-am cam spus deja ce fată extraordinară ești.

          — Dacă aș fi fost o fată extraordinară, acum nu eram forțată să vin aici, murmură bruneta mai mult pentru ea, deși jumătate din sală îi auzi vocea rigidă, pătată cu vinovăția oricărui dependent din secolul douăzeci și unu.

          Nimic n-o mai putea face să-și piardă mințile și să alerge haihui printre cele mai întortocheate rânduri ale așa-zisei sale povești. Aruncă o privire-n jur pentru a încerca să găsească cel puțin o față familiară, dar ea-l văzu numai pe băiatul cu ochi verzi, care se sprijinea cu greu de una dintre mesele din spatele sălii.

          Nu știu cum reușise să descopere asta, dar pe moment chiar și-l dorea pe Ben. Dar nu în felul acela meschin, care urma să-i pervertească pe amândoi și să-i caftească cu propriile înverșunări păcătoase. Voia să-l simtă până-n străfundul inimii și să-i spună la infinit vorbe dulci, până când ultima suflare avea să-i despartă, iar Pământul urma să le spulbere iubirea oarbă, crăpându-le sufletele mânjite cu licoarea alterată a dârzeniei frânte.

          Undeva mai în spate, Owen se frecă de nenumărate ori la ochi, repetând cuvântul ,,bullshit" ori de câte ori îi permitea gura mizerabilă. Nu i se părea corect. El voia să fie în locul lui Sydney. El trebuia să fie în locul lui Sydney, iar Ben era obligat să-i ofere atenție, fie că voia sau nu.
Toată obsesia asta pentru tânguirea ieftină pe care mintea i-o impunea îl făcea să încerce să sară peste zidul gândirii și să se ascundă într-un colț, începând să jelească toate refuzurile indirecte care i-au fost imprimate-n lacrimile-i încremenite în ochi.

          — În primul rând, da doamnă Mendes, asta este geaca lui Ben și bineînțeles că eu sunt de vină dacă băiatul dumneavoastră răcește, zâmbi bruneta, iar adolescenții din sală izbucniseră-n râs, începând să aplaude cadavrul umblător din fața lor.

          Băiatul cu păr lung își unise palmele pentru a aplauda, lăsându-și inima fremătătoare să-și oprească bătăile, doar pentru ca acele momente să nu-i mai alerge niciodată prin cămăruțele mărunte, încuiate și uitate din interiorul inimii sale disfuncționale. Nu mai voia să și-l reamintească niciodată pe roșcatul care-i alungase orice urmă de discernământ cum râde la vorbele fetei care obișnuia să-i fie cea mai bună prietenă. Nu mai voia să simtă cu acuratețe conexiunea care-i stăpânea pe tineri.

          — Sunt dependentă de la vârsta de șaisprezece ani, dar asta-i o altă poveste. Cred că mă aflu aici pentru că am trecut printr-o traumă, dar mi-e greu să vorbesc despre asta. Nu știu, dacă aveți voi vreo întrebare pentru mine, abia aștept să răspund la ea.

          O fată cu părul scurt, violet și oarecum uleios își învârti pierce-ul din nas, apoi ridică lent mâna și rânji în momentul în care realiză ce urmează să întrebe:

          — Da, Elain, te ascultăm.

          — Ești iubita lui Ben Mendes? Dacă da, de ce te îmbraci așa? Mama mi-a spus atunci când eram mai micuță că doar femeile care nu se respectă se îmbracă așa.

          Și toată lumea tăcu. Cu toți se uitară unii la alții, așteptând ca bruneta să-i dea o replică inteligentă lui Elain sau cel puțin să-i închidă gura cu un gest obscen.

          În schimb, toate firimiturile de tristețe pură se renăscuseră din furia care stăpânea corpul de multă vreme, făcând-o pe Sydney să tremure și să-și încleșteze pumnii, reușind să țină în frâu, pentru un timp, febrilitatea inocentă care fusese purtată prin gândurile ei de tensiunea vorbelor rostite-n scârbă de către fata cu păr violet.

          Dar începuse să plângă. Și chiar plângea. Dar nu plângea din cauza durerii sau din cauza agitației înfiorătoare care o obliga să strângă din dinți și să-și muște interiorul obrazului pentru a supraviețui. O chinuia ideea că ceea ce spuse Elain chiar era adevărat.

          De ce se îmbrăca așa, din nou? Din cauza asta bărbatul acela îndrăznise s-o atingă. Din cauza asta bărbatul acela voia să profite de ea. Din cauza asta merita tot ceea ce i se întâmplase.

          — Elain, cu totii știm că acum ai o criză de gelozie. Mai mult de cât atât, cu toții ne-am dat seama că-l placi pe Ben doar pentru jawline-ul³ cu care l-a înzestrat natura și n-ai suporta ca altă persoană să-l atingă, așa că scutește-ne de un scandal nefolositor, îi replică un băiat de lângă ea.

          Cu toate astea, pentru Sydney era prea târziu. Aceasta deja o zbughise spre prima baie din holul imens, intrând în toaletă și scoțând rând pe rând cele două pliculețe în care se aflaseră prietenii ei de-o viață, care aveau s-o vindece. Luă cele trei pilule albe și le înghiți una după alta, lăsându-se să cadă lent undeva lângă ușa băii. Privind lampa fluorescentă și încercând să numere becurile de deasupra ei fără să fie întreruptă sau fără ca vederea să i se încețoșeze, aceasta simți cum cineva deschide ușa, iar ea cade pur și simplu pe spate și începe să râdă.

          Deîndată ce o zări pe Sydney fiind aproape moartă pe podeaua băii, ochii-i vajnici i se înfiripară din nazarul chibzuinței cu care-l privea. Simțea că-l judecă. Că-i aprinde inima și că-i frige ultimul gram de palpit din trupu-i inert, obidindu-i toată nădejdea deja evaporată. Simțea că-l înnebunește.

          — De unde dracu ai știut că sunt aici?

          — Owen mi-a zis că trebuie să meargă la o terapie de grup azi. Mătușa lui lucrează la spital și pot spune că mi-a confirmat faptul că și tu o să fii pe-aici. Nu mi-ai răspuns la mesaj, așa că mi-am propus să vorbesc față-n față cu tine.

          După un schimb de priviri, fata se ridică de pe jos și-și trosni degetele, parând mult mai pacifistă decât de obicei.

          — Monsieur, spune-mi rapid tot ceea ce știi, țipă în următoarele secunde, exact ca ultima țicnită, apucându-l pe Sam de gulerul cămășii înflorate cu o forță uluitoare.

          Îl lipise de perete și îi făcuse cunoștință cu toate repulsiile care aveau să-l bântuie dacă nu-și deschidea odată gura ticăloasă.

          — Beverly... Știe tot ce am făcut. Fiecare pas, fiecare șoaptă și fiecare vorbă usturătoare pe care am putut s-o rostim. Știe tot ce-am făcut cu Jack și mi-a spus indirect că o să ne dea în vileag dacă mă mai comport urât cu ea.

          Crețul îi scuipă cu dezgust cuvintele-n față, fără a se gândi de două ori dacă ceea ce scoase pe gură fusese destul de bun pentru Sydney.
          Dacă el era destul de bun pentru Sydney.

          Ea nici măcar nu-l privi în ochi, dar în schimb puse mâna pe lănțișorul de aur al băiatului și-l răsuci între degetul arătător și cel mijlociu, vrând într-un fel sau altul să-l facă să respire mai greu.

          — I-am cerut să mă sărute, iar ea nu a fost de-acord, mai ales după ce am făcut știi-tu-ce, îi răspunse pe-un ton moleșit în momentul în care privirea fetei sugeră că aceasta are nevoie de explicații, abia mai reușind să sufle câteva cuvinte stinse.

          — De câte ori mai vrei să-ți spun să renunți la a mai fi misogin și să înveți dracului să respecți femeile? Comportamentul tău sexist ne-a adus aici și dacă nu scăpăm bine, jur că te omor cu propriile mele mâini.

          Bineînțeles că era vina lui. Bineînțeles că nu știa cum să trateze o femeie. Bineînțeles că nu era un băiat bine-crescut și nu merita titlul de ,,bărbat".
          Bineînțeles că nu era destul de bun pentru Sydney.

          În momentul în care sesiză că strânsoarea brunetei devine din ce în ce mai zdravănă și că aerul se încumetă să-i mai străbată leșul încă nealterat, încercă să-și dreagă vocea, simțind cum spune ultima-i frază problematică, înainte de a-și da duhul:

          — Respect femeile... Spre exemplu, te respect pe tine.

          — Doar pentru că respecți femeile de care ești atras, asta nu înseamnă că le respecți în general, zbieră ea-n fața lui, dându-i într-un final drumul și cruțându-i viața îndoielnică. La naiba! Era să te omor. Jur că n-a fost cu intenție.

          Efectul etnobotanicelor dispăruse, iar odată cu el dispăruse și tot curajul ei nebunesc de a-l răni pe creț.

         Cât timp Sam se bucură de halagea vandabilă care-l făcuse să vadă din nou lumea, Sydney fusese distrasă de aplauzele împânzitoare care răsunau în întregul spital.

       Ieși din baie, goni spre sala în care avusese loc terapia de grup, apoi se sprijini de ușa instabilă, cu crețul căruia nici atunci nu-i venise să creadă că e în viață în spatele ei. Amândoi își dădură silința căutând omul care primise toată atenția din partea publicului format din persoane instabile.

        — Sydney, nu vreau să încerci să mă strangulezi din nou doar pentru că spun asta, dar de ce rahat cel mai bun prieten al tău îți sărută iubitul?

          Buze împreunate în fiordul înghețat al tuturor oblojelilor rupte de timp și mii de aplauze care provocau larma asurzitoare din jur. Owen și Ben chiar se sărutau, iar Sydney simțea cum ultima fărâmă de respect o împunge.
        Era deprimată, dar în același timp își dorea să-l vadă pe Ben fericit, chiar dacă motivul fericirii lui nu era ea.

        — Îmi pare atât de rău, n-ar fi trebuit să te sărut, spuse Owen pe-un ton rigid, uitându-se stânjenit la mulțimea care se holba la cei doi, parcă așteptând ca momentele grețos de siropoase să continue. Așteptau ca jocul de-a sentimentele ticsite de perfidie să reînceapă.

        Ben tăcu din gură, uitându-se cu regret la fata din pragul ușii, care-și dădu jos geaca și o aruncă undeva pe podea, urmând să dispară în negura dezamăgirilor viciate, parcă smulse din cele mai negre coșmaruri.

        Îi părea rău, chiar dacă știuse de la bun început că și-o făcuse cu mâna lui. Și-o făcuse cu mâna lui, pentru că îndrăznise să le spună celor din sală că este atras și de băieți și că până acum nu avusese nicio relație cu vreo fată. Nu mințise, doar că voia s-o apere pe Sydney și nimeni să n-o mai privească ca și când ar fi fost iubita lui, dar dădu greș și se aruncă singur în oceanul minciunilor sângeroase.

        Mutând cadrul spre cea mai afectată persoană din poveste, bruneta cu pricina începu să plângă în brațele lui Sam. Nu pentru că voia asta, ci pentru că toate eșecurile ei dezastruoase o alungaseră din ținutul fermecat al viselor pline de bucurie și cântece aromate.
Îl lovea pe băiat cu pumnii în piept, urlând pur și simplu de durere. Toate temerile sale se adunaseră într-un singur loc, forțând-o să-și ardă până și ultimul dram de încredere ascuns undeva printre paginile jurnalului său prins în mrejele uitării.

        — Urăsc oamenii.

         — N-ar trebui să-i urăști. Uite, eu sunt un om și-ți sunt alături acum. Samney, ăsta ar putea fi începutul unei frumoase prietenii, doar că tu nu realizezi încă asta.

        — Cine dracu e Samney? îl întrebă Sydney pe Sam, ștergându-și lacrimile cu podul palmei.

        — Nu știu, te las pe tine să descoperi.

        — Oh... Oh! Tu chiar ai făcut asta?

╚═══════꧁꧂═══════╝

[ ¹benzodiazepinele reprezintă o clasă de medicamente psihotrope în a căror structură chimică este prezent un nucleu benzenic fuzionat cu un nucleu de diazepină. Aparțin unei categorii de medicamente cunoscute ca și tranchilizante minore.

²dragul meu (original în lb. germană)

³linia maxilarului (original în lb. engleză)]

wow, 4.000 de cuvinte?? alicia, ce-i cu tine??

uite a venit moș nicolae cu un capitol surprinză. e o scuză bună? nu e? ah, bine.
okay, îMi PaRe RăU că mi-a luat atât să postez. am fost prinsă cu școala, meditațiile, temele, proiectele și restul bullshit-urilor din viața mea, dAr acum sunt aici, mai încrezătoare ca niciodată că am scris ceva decent.

trecând peste începutul simandicos pe care nu știu de unde l-am scos (uite, acum fac și rime), țin să vă mulțumesc pentru aproape 6k citiri și 2,1k voturi. ahhh, sunt niște numere atât de mari pentru niște chestii atât de banale lol jur că sunteți geniali.

trecând și peste asta, sper că sunteți okay și școala asta online nu vă stresează atât de mult. să aveți un început de săptămână cât de cât decent și sper să ne auzim curând (de crăciun, dacă mă străduiesc)