╔═══════꧁꧂═══════╗

          — Sydney, te rog să mă suni după ce primești acest mesaj vocal.

...

          — Sydney, sunt tot eu, Ben. Scuze că te deranjez la ora asta, dar chiar vreau să mă suni. Vreau să mă asigur că ești bine.

...

          — Ăsta cred că e al șaptelea mesaj vocal pe care ți-l trimit, dar serios, vreau să vorbesc cu tine.

          Deși soarele încă nici nu răsări pe cer, pentru roșcat era deja prea târziu. Făclia speranței deja se stinse, arzând deodată cu ea și întreaga hârtie plină de dorințe fățarnice pe care Ben și le inscripționase în minte.

          Nu dormise toată noaptea și se gândi cu spaimă la tot ceea ce credea Sydney despre el. La momentul actual, se ura pe sine și-și dorea ca toată zăpușeala din inima lui indocilă să se risipească și razele de nătângie să-i dezvelească judecata neviciată. Obrajii păliți de reticența timpurie îi încălzeau târșelile degerate din deșteptăciunea lui cea ruinată de viață.

          Chiar atunci când fu convins că plămânii i se stăvilesc și aerul se pierde prin labirintul său interior, își puse telefonul pe pat și căzu undeva lângă el, realizând de fapt ce tocmai se petrecea: un nou episod maniacal tocmai începuse.

          Nu-și mai luase medicamentele de ceva timp, iar născocelile sale chiar erau hialine, din moment ce doamna Mendes îl credea pe cuvânt și nu se interesa de jărirea din inima lui.

          Dar se simțea blamabil și netrebuincios, pentru simplul fapt că o făcu pe Sydney să se prigonească și să-și piardă tot laitmotivul în apa adânca a tihnei create de demența răcoroasă a anomaliei nedefinite. Pierdu probabil singura persoană care-l jinduia și îi făcea pielea să se umple de pistrui, mai ceva ca soarele jipat dintr-o zi însuflețită de vară. Putea resimți cum toate consecințele prielnice se răscolesc prin ventricule și se frâng odată ce ajung în falțul său, destrămându-i integritatea.

          Simțea cu dârzenie tot dezgustul care exploda prin aer, făcându-l să simtă cum Sydney îi mângâie fiecare imperfecțiune și e lângă el. Visa cum ea, îmbrăcată-n chipul lui septembrie, îi povestea despre cum a reușit să sleiească toate stelele de pe cer, istorisindu-i cu glas de lună prăpădită cât de mult vrea să-i fure soarele din suflet.

          Să nu mai scânteieze atât de tare încât să-i infierească pielea de întunecime care-i înveșmânta cel din urmă picur de himeră.
Visa ca ea să-și stingă degetele înfierbântate prin păru-i presărat cu comete pârlite, îmbrățișându-i ochii făcuți din fluorină verde, așa că-și luă caietul de pe noptieră și începu să-și înece gângăvia serbeză în groaza hrănitoare.

„Dragă Sydney,

          Ai plâns atât de mult, până l-ai întristat pe noiembrie. Ai iubit atât de mult răcoarea, încât printre buze ți-au răsărit țurțuri de minciuni, apoi ți-au retezat glasu-n două. Ai fost artă, dar ai explodat odată cu întreg dezastrul din versurile mucegăite și imprimate-n a ta piele. Versurile destinate mie.

          Când m-ai sărutat prima dată am simțit că înfloresc. Că-mi părăsesc oceanul agitat și mă sparg undeva la mal, deodată cu iubirea înspumată-n defectele născute din vinovăție.

          Am luat cenușa acelor momente și am aruncat-o undeva pe cer, pictând peisajul cu stropi de dor. Apoi am stat și m-am întrebat: cum putea o ființă atât de proastă ca mine să iubească inexistența ideală? De ce buzele tale semănau cu niște trandafiri care te-ar fi putut înspina oricând, dar aveau gust a melancolie văluroasă?
          Cum puteam spera c-o să-ți readuc inima la viață, după ce aceasta a fost spulberată de goliciunea insomniilor pompate la nesfârșit prin corp?

          Delirez puțin, ce-i drept, dar îți jur că nu m-am îmbătat cu lirica anulară care s-a înfășurat în jurul degetelor mele și nici nu mi-am înoculat în vene refulatul târziu. Știu și că tu-ți injectezi fericire odorifică pe sub piele, căci nu-i un secret, dar sper ca data viitoare să-ți ajungă-n sânge toată imanența mea.

Semnat, 

persoana care și-a colorat visele în nuanța bucuriei tale."

„Ben, dă-ți una peste ceafă. Ești prea poetic, iar fetelor nu le place asta... nici băieților."

          Spera să-i citească asta înainte de a muri... sau de a se sinucide. 

          — Crezi că o să se prindă cineva ca am fost pe aici?

          — Doar dacă nu lăsăm vreo urmă, îi răspunse Sydney crețului de lângă ea, înmânându-i o pereche de mănuși. Simți și tu mirosul?

          Sam își vârî mănușile-n buzunar, păstrând aceeași atitudine dungoasă.
Îndobitocit, el tot nu putea concepe că fata tocmai îl adusese-n pustiu, în fața unui lac, obligându-l să sape până când truda se amestecă cu sudoarea lui, făcându-l să-și căpuiască pielea răbuită.

          Soarele nici măcar nu se molcomi să-și arate chipul ars de întunecimea norilor care-l protejau de privirile confuze ale celor doi tineri de pe Pământ. Până și el era obosit, paliu, ghilosit și voia să se ascundă după luna bleagă, agățându-se de speranța acesteia și stingându-se cu totul.

          — Să înțeleg că aici am îngropat acum un an banii pe care trebuia să i dăm șoferului de autobuz? Aici trăiește așa-zisul „unchi Steven care-i putred de bogat"? întrebă Sam, luând înc-o bucată de pământ umed, doar pentru o arunca după aceea pe grămada uriașă care se formase-n stânga lui.

          — Nu, Sherlock. Acum un an am îngropat altceva aici, dar tu erai atât de beat încât ai vrut să bei toată apa din lac, doar ca să nu mai simți gustul berii la tine-n gură.

          Și exact atunci, toate amintirile carnale îl loviseră pe creț exact în piept, făcându-l să vadă negru-n fața ochilor pentru câteva secunde. Deși atunci fusese beat, își putea aduce aminte cu ușurintă cum în acea seară, orice urmă de sciziune se înnodă în briza butilică a aerului și toată ambliopia se fripse în lacul melopeic.

          „— Dacă scapi din mâini bucata de material, jur că ți-o înfășor în jurul gâtului și te arunc într-un pubelă, spuse creața cu o oarecare teamă în voce, aruncând pur și simplu cadavrul înfășurat într-o perdea pe jos.

          — Și acum ce facem? Așteptăm o mie de ani ca trupul tipului să râncezească și să polueze aerul? Fac pariu că Owen Martell ar fi dezamăgit dacă ar știi ce facem, sâsâi băiatul, punându-și mâinile în șolduri, probabil gândindu-se că va putea stopa mirosul înțepător care-i invada nările.

          Într-adevăr, în aer deja mirosea a expiere proaspătă, ca și când toate spaimele și metehnele lui Jack Nelson se înăclăiră cu otrava din ceruri, vrând să ajungă la Cel de Sus, dar blocându-se undeva între octant și abazie.

          Cei doi adolescenți ubicviști se uitaseră la cadavrul din fața lor, care stătea la loc de cinste pe perdeaua furată din baia casei lui Billie Harrington, părând că zâmbește la fel de malefic ca de obicei, făcând ca toată josnicia lui Sydney să se răzvrătească prin organismul ei în căutarea răzbunării.
          Atmosfera nu era niciodată prea acră pentru dulcea răzbunare a cărei autoare nu putea fi decât fata cu pielița măslinie.

          Aceasta scoase din buzunarul hainei un obiect amenințător, năucitor și mai ales ilegal. Îndreptă arma spre capul băiatului care încă se hotăra dacă să să se obstineze cu Diavolul sau să să se răznească de Dumnezeu, având îngerii pe post de sfătuitori naivi. Apăsă pe trăgaci fără nici cea mai mică tragere de inimă, lăsând constrângerea sângerie să-și ia zborul și să zăbovească în fruntea nădușită a lui Jack, câteva pete zvântate de sânge colorându-i pielea surorii sale, parcă vrând să-i poftorească cum și durerea ei se scurse de-a lungul anilor pentru toate greșelile fratelui ei.

          Martorul înspăimântat al luptei dintre răzbunare și curiozitate, abia mai ținându-se pe picioare, își strânse mâinile pe lângă corp, încleștându-și pumnii pentru a nu vărsa toate judecățile mizere din interiorul fricii sale nevaloroase.

          — Tu urmezi! Adună-ți tot curajul janghinos și descotorosește-te de trupul abjectului ăsta sub ochii și paza mea, altfel o să ajungi la păpușarul din firmament și o să-ți cauți cu deznădejde aura deja stinsă."

          Și-așa ajunse Samuel, fiul unor oameni avuți, să îngroape un mort, de frica unei crețe extrem de ispititoare pe care abia o cunoscuse.

          Dacă atmosfera n-ar fi fost atât de sobră, acesta mai-mai că-și permise să spună că se schimbase foarte multe de-atunci.
          Înainte să mai poată spune ceva sau cel puțin să pronunțe porecla a naibii de ciudate pe care i-o dădu lui Sydney, sunetul unei sirene îi făcuse pe tineri să-și elimine din gânduri toate concepțiile înmuiate-n scoarța plăsmuirilor stinse de focul faptelor deja epuizate.

          — Mâinile sus! țipă unul dintre polițiști, moment în care alți doi îl apucaseră pe Sam de umeri, încătușându-i mâinile cu veșnicele cătușe ale neizbândei pe care acesta sperase că n-o să le mai simtă niciodată. Ați săpat pe o proprietate privată, iar proprietarul ne-a solicitat imediat ajutorul. Aedan, du-l pe palidul ăsta-n mașină, iar tu, Viktor, ia-i lopata fetei negre, ar putea face lucruri periculoase cu ea.

          — Tu tocmai ai numit-o „neagră"? țipă crețul cu disperare, încercând să se zmucească din strânsoarea unuia dintre polițiști.

          — Crezi că aș putea face lucruri periculoase cu amărâta asta de lopata, pentru că pielea mea are o anumită culoare? Crezi că aș putea să vă lovesc pe toți și să comit alte infracțiuni, doar pentru că stereotipurile spun un anumit lucru? Credeți că nu pot respecta legea? spuse bruneta calmă, aruncând lopata undeva în stânga ei. Uitați, nu fac nimic periculos...

          Apoi aruncă o privire spre lacul din spatele ei, toate ideile neroditoare înflorind dintr-o dată în mintea ei despuiată și plină de stideală. Și ea făcu exact așa cum i glăsui mintea, folosind niște versuri pline de vrăjmăşie și înrâurirea furată.

          — ...cel puțin nu încă.

          Și cu acea șoaptă începu să alerge, udându-și propriul nume în apa mișelească. Voia să se îndepărteze tot mai tare de mal și să-și înece pielea în adevărurile odioase pe care nimeni n-ar fi vrut să le audă.

          Cu cât apa devenea mai rece, cu atât viața lui Sydney căpăta mai multă absurditate, făcându-i vitalitatea să râncezească și să se cufunde mai rapid decât orice homicid însângerat.

Mori. Mori. Mori. Mori.

N-o lăsați să moară. N-o lăsați să moară. N-o lăsați să moară.

           Sam țipa-n sinea lui, privind cu o dezolare pătată de agelism cum unul dintre bărbați alergă disperat după Sydney, nevrând s-o lase să se întovărășească cu infernul, dar deja era prea târziu.

          Personalitatea ei mahmură și graiul său celest se ascunseră pe sub apa rece, lăsând toate orgoliile să se ridice la suprafață și să compromită strălucirea lacului cu dulcea otravă a vitejiei nemărginite, care zăcea de atâta timp în interiorul fetei.

          — Vă rog, lăsați-mă să mă duc după ea! urlă Sam a doua oară, de data aceasta Viktor trăgându-l și mai tare înspre mașina poliției.

          — Ține-ți gura. Aedan se ocupă de ea, spuse cel mai masiv dintre polițiști, fiind ferm convins că unul dintre camarazii săi avea s-o salveze.

          — Dar nu înțelegeți... O să se scufunde până ajunge el, mai ales că nu știe să înoate, așa-și completă crețul fraza, respirând sacadat și neștiind dacă mai avea s-o vadă vreodată pe Sydney.

          Polițistul se uită cu dezorientare la sărmanul băiat din fața lui, mișcându-și ușor mâna stângă. Acel gest îl făcu pe amicul său să desfacă cătușele ce-i capturară mâinile fragile ale crețului într-un abis al incabalităților, dându-i drumul pentru câteva clipe.

          Simțind din nou aerul răcorindu-i sufletul, Sam o luă la fugă spre lacul în care cel mai probabil avea să odihnească bruneta... pe veci. Fiecare secundă era prețioasă, dar epinefrina îi apăsa respirația din ce în ce mai tare, făcându-l pe șaten să fie inapt și să nu mai poată vedea clar ce-i așternea viața în fața ochilor.

          Apa era limpede. Vântul bătea cu putere. Nici urmă de Sydney.

O luă spre nord. Nord, nord, nord. Câteva pietre și multă amețeală.

O luă spre sud. Sud, sud, sud. Prea multă decepție uscată și miros de dezamăgire sărată.

O luă, într-un final, spre est. Est, est, est. O delicatețe nefirească și o indrăzneală familiară.

          Era Sydney. Păru-i acoperea întreaga față, cu excepția buzelor care, spre deosebire de întregu-i corp inert, păreau că murmură un cântec de dor.

          Îi era dor. Îi era dor de fata cea adevărată și regretase amarnic că, nu știu cum, ea se prinse de mână cu Diavolul și-l urmărise până în paradisul lui mort. Încercase să lumineze vizuina Necuratului cu sufletul ei, căci nici cea mai scăpărătoare stea din univers nu strălucea precum el. Dar era imposibil. Sydney nu era moartă, iar Sam era sigur de asta.

         — Te iubesc, îi șopti băiatul în cele din urmă, sărutându-i urechea pentru ultima dată. 

          O luă pe brațe și-i mângâie obrazul. N-o iubea și acest lucru era clar. Nu voia decât s-o vadă vie. Cum zburdă prin inimile tuturor și le alimentează viețile cu optimismul care nu mai încăpea-n ea. Voia să vadă cum ea, dintre toate persoanele apropiate lui, renaște din propriile-i hibe și se înalță deasupra tuturor. Voia s-o vadă fericită alături de cineva care nici în o mie de ani nu avea să fie el. Voia s-o vadă lângă Ben... Ben!

          Rahat! Cum avea să-i spună fix el, Samuel Theodor Petterson, lui Ben, persoana pe care o disprețuia cel mai mult, că sufletul său pereche se stinse?

          Uitându-ne la situația de la polul opus, dăm imediat de roșcatul nostru preferat, care stătea în pragul ușii, cu mâinile încrucișate și cu mintea mai goală ca niciodată. Asculta balivernele pe care Owen le indruga de mai bine de o jumătate de oră. În viziunea lui, acel discurs mediocru venea să-i demonstreze lui Ben că sărutul dintre ei a fost mai mult decât o tentativă de tulburare a publicului.

          — Am înțeles, mă placi și vrei să-mi spui asta subtil. Putem, totuși, să trecem peste asta? Sții Owen, eu și Sydney am încercat să ne dezvoltăm oarecum relația de prietenie și să o facem să se îndrepte spre una care să ne portretizeze ca... știi tu, două persoane îndragostite.

          — Ben, înțelege naibii că m-am săturat ca viața tuturor să se învârtă-n jurul lui Sydney! Care e diferența dintre noi, până la urmă?

          — Tu ești băiat și ea...

          — Exceptând asta. Înțelege că vreau să mă placă și pe mine cineva! Cineva care știe, înțelege și respectă sentimentele mele! Nu vreau să mi se ponegrească inima din nou și să se rupă precum o hârtie, spuse băiatul cu păr lung dintr-o dată, uitându-se la buzele tremurânde ale tânărului din fața lui.

          Și din nou, fără să-i ceară voie sau să insinueze că vrea asta, își împreună buzele cu ale lui Ben, lăsând toată presiunea ce-i storcea inima să se scurgă prin creierul său, ajungând să se risipească în aerul murdar și plin de vina care-l împila de zile bune.

          Se simțea atât de bine știind că și-a dat drumul sentimentelor exact în sărutul acela, tânjind mai mult ca niciodată după un răspuns din partea celuilalt adolescent care, pe moment, nu părea deranjant de ceea ce se întâmpla între cei doi.

          — Trebuie să ne oprim, spuse Ben într-un final, lâsând toată bunătatea la o parte.

          Îi privi ochii lui Owen, un zâmbet nevinovat hotârând să i se așeze pe fața plină de pistrui. Îl luă de mână, privind cum acesta se topește pur și simplu sub atingerea lui total spontană.

          — Îmi cam crește anxietatea dacă te mai țin mult de mână, așa că spune ceva care să nu fie dubios, te rog.

          — Mă lași să intru, Ben?

          Acesta dădu aprobator din cap. Apoi Owen îl sărută din nou, închizând ușa-n urma lui și lăsând toate regretele să-i aștepte afară, în aerul aproape înghețat al acelei zile monotone de noiembrie.

          — Sam... mi-e frig... se zmiorcăi Sydney, trăgând pătura ruptă peste ea.

          Toți polițiștii se uitară pe rând la Sam care, lângă căpătâiul fetei, o ținea de mână și-i mângâia palma, căutând să-și aline grava dorință de a o plânge. Văzând că aceasta respiră și că vorbește, se năpusti asupra ei, strângând-o-n brațe, ca și cum toată tensiunea dintre ei se distruse odată cu hainele ei, iar răutatea pe care o emanau sufletele lor se încălzise de buna dispoziție cu care bruneta-și îngropă capul în pieptul lui, căutând o sursă de încălzire.

          Băiatul îi sărută creștetul de nenumărate ori, coborând spre frunte, iar mai apoi spre nasu-i înghețat, șuierând câteva cuvinte șterse, care aveau să topească neîncrederea lui Sydney. Mai apoi îi sărută și părul încă ud, începând să se legene ușor.

          Fata era în siguranță. În brațele lui. Cel mai important aspect era că Sydney era vie.

          Dar, împins de gelozie și cel mai probabil de ultimul țepus uns cu pizmă, luă telefonul brunetei și formă numărul lui Ben.

          Sunetul ascuțit al soneriei lui îi făcu pe ambii băieți să tresară. Ben întinse mână și, exact când văzu cine-l apelează făcu schimb de priviri cu Owen, dându-i de înțeles că fata în sfârșit se hotărî să-l caute, asta după ce aproape toată dimineața îi ignorase apelurile și mesajele vocale.

          — Ignor-o și tu pe ea, îi sugeră Owen, împungând din nou o porțiune de piele de lângă coasta roșcatului cu aparatul de tatuat pe care-l improvizaseră amândoi.

          Acesta îi ascultă întocmai ordinele și lăsă telefonul pe noptieră, strângându-și cearșaful în palme, semn că acul care-i străpungea pielea îi provoca un disconfort destul de mare.

          — Stai calm, am terminat, adăugă brunetul și șterse cu un șervețel excesul de cerneală care nu apucă să stea mult pe pielea roșcatului. Acum ce-ai vrea să facem?

          — Pentru început, aș vrea să te dai jos de pe mine, deja mă doare tot corpul. Apoi, aș vrea să văd de ce m-a sunat Sydney. Poate era ceva important, iar eu am respins-o.

          Își luă mobilul, iar mesajul care apăru pe ecran aproape că-i orpi inima, făcând ca toate gândurile lui să i se oprească în gât, nefiind capabil să inghită minciuna care tocmai i se întipărise-n minte:

„Syd a murit"

╚═══════꧁꧂═══════╝

yeee, am întârziat puțin cu capitolul ăsta ce-i drept, dar mă bucur că ne vedem în 2021 :D
încă nu mi vine să cred că am ajuns până aici lol mulțumesc pentru tot. <3

înainte de a trece la întrebările referitoare la acest capitol, vreau să vă urez un crăciun & un an nou fericit!! and don t forget to take care & smile bubs!!

iaaaaar acum urmează partea mea preferată :>
mai jos aveți două întrebări și credeți mă că mi ar plăcea dacă ați răspunde la ele. vreau să văd ce vă trece prin minte sooo:

1. îi shipuiți pe ben și owen? (întrebarea asta o să ne ajute mai târziu hehe)

2. de ce credeți că sam i a spus lui ben că sydney a murit?

acum că am pus și aceste întrebări, în încheiere vreau doar să vă mulțumesc pentru 6,55k lecturi, 2,27k voturi și aproximativ 3,01k comentarii. mi se par niște numere uimitoare omg i don t deserve it. thank u so much! see u soon^^