╔═══════꧁꧂═══════╗

          Următoarele două zile fuseseră destul de normale atât pentru Sydney, cât și pentru ,,noii" ei prieteni. Niciunul dintre ei nu mai aduseseră vorba despre evenimentele ,,paranormale" de sâmbătă noaptea și preferaseră să se evite. Se întâlniseră din nou la secția de poliție, atunci când trebuiau să dea declarații în calitate de martori.

          Fiind marți seara, creața se gândise să o sune pe Harriet și să o cheme la ea în cameră, pentru a se uita amândouă la seriale pentru adolescenți. De când Jack murise, Harriet se îndepărtase foarte mult de ea, ba mai mult, aceasta se mutase într-o altă cameră și o ignora pe sora fostului său iubit pe cât putea.

          Încercă s-o sune de vreo trei ori, însă Harriet nici nu se obosi să răspundă, iar pentru Sydney asta înseamna că nu mai are rost să încerce.

          Dacă era ceva ce-o deranja sau enerva la culme, acel lucru era reprezentat de persoanele care o ignorau, chiar dacă ea nu le greșise cu nimic. De la moartea fratelui ei, încerca să fie pe cât se poate de drăguță cu Harriet, chiar dacă uneori ajungea să se urască pe sine pentru atitudinea de mironosiță mult prea uzată pe care o folosea.

          Când telefonul o anunță că primise o notificare, Sydney sărise ca arsă. Sperase din tot sufletul ca acea notificare să fie un mesaj lung de la Harriet care să-i justifice atitudinea și plecarea bruscă din viața ei. Însă, aceasta se înșelase.

          Ea tocmai primise un mesaj de la Chase. Da, acel Chase cu care băuse punci în parcarea de lângă casa lui Billie. Cei doi se apropiaseră extrem de mult și nu trecea o zi în care aceștia să nu petreacă timp împreună sau să nu vorbească prin mesaje dacă timpul nu le permitea să se vadă față-n față.

          Din cauza rugăminților convingătoare ale creței, băiatul îi promisese că va renunța la alcool, dar nu și la tutun, deoarece aceștia obișnuiau să fumeze în fiecare zi pe ascuns în incinta campusului și a facultății. Li se părea distractiv, chiar dacă ceilalți îi priveau cu ochi răi.

          'Ne vedem astăzi? S-a deschis un nou parc de distracții în apropiere și abia aștept să văd cum o să te rogi de mine să mă dau cu tine în toate ciudățeniile de-acolo.'

          Și acel mesaj o făcu pe fată să zâmbească. Ea zâmbea fără să-și dea seama că o face și nu-i păsa că în următoarea zi avea vreo cinci teste programate. Pentru ea, explorarea unui parc de distracții era echivalent cu uitatul la seriale până târziu în noapte.

          Îi răspunse lui Chase cu un simplu 'Desigur.' urmat de emoticon cu fulger și aruncase imediat telefonul pe pat, dând buzna în dulapul pe care îl umpluse de-a lungul anilor cu o grămadă de haine.

          Apoi își adusese aminte de povara care căzuse pe umerii ei firavi. Acum era o purtătoare de virus albastru și nu mai putea ieși atât de ușor în lume, de teama de a nu-i îmbolnăvi pe ceilalți.

          Chiar dacă își dorea din toată inima să meargă în acel parc de distracții alături de Chase, orgoliul și partea ei de fată care le știe pe toate îi spuneau să nu facă asta, mai ales cu o zi înainte de aniversarea ei. Își dorea ca totul să iasă perfect și în adâncul ei chiar își dorea ca mâine să fie în centrul atenției.

***

          Coborâse pe scările destul de înguste și ajunsese în fața căminului, vrând să-l anunțe pe Chase că nu-l mai poate însoți. Avea deja în minte mai mult de zece scuze care, din punctul ei de vedere erau chiar reușite. Dar când ajunsese, în fața ochilor ei nu se afla băiatul foarte înalt cu părul de un blond murdar și cearcănele mult prea proeminente.

          În fața ei stătea nimeni altul decât Samuel Petterson, care purta o pereche de ochelari de soare de două ori mai mari decât ochii lui. Părea că nu-i păsa de vremea de afară. De fapt, părea că nu-i păsa de nimic, deoarece nici n-o băga pe fată în seamă.

          — Ce faci aici? îl întrebase Syndey încrucișându-și brațele nervoasă la piept.

          — Îmi trăiesc viața, răspunse Sam ironic, dându-și jos ochelarii de soare.

          — Vorbesc serios.

          — Și eu.

          Atunci, lui Sydney îi venea să-i ia lănțișorul lui Sam de la gât și să facă cele mai dubioase chestii. Din pricina răspunsurilor lui ironice, își pierduse și ultima fărâmă de răbdare pe care o mai avea.

          — Unde este Chase? îl întrebase încercând să pară calmă și abținându-și dorința de a-i face și cel mai mic rău.

          — Fumează și e în lumea lui. De ce? Ești cumva speriată de lume și crezi că nu vei supraviețui dacă el nu este lângă tine? Îmi aduci aminte de Rapunzel, sincer, chicotise batjocoritor crețul.

          — Atunci eu ar trebui să spun că tu-mi aduci aminte de Flynn Rider ca să fie scenariul corect?

          — Nu. Nu mă îndrăgostesc de fetele din ziua de azi, mai ales de una care e puțin cam prea feministă, ca tine.

          — Sau probabil ești tu prea misogin, îi răspunsese fata, dar replica ei păru că-l amuză teribil pe cel din fața ei.

          Sam nu mai spusese nimic. Creața deja se lăuda singură în sinea ei, gândindu-se că i-a închis gura din nou, dar acesta îi întinse politicos mâna, sugerându-i acesteia să-l urmeze.

          Și aceasta exact așa făcuse. Fără să mai spună nimic, creața își pusese mâna peste mâna lui și i-o pusese pe lângă corp.

          — Nu mă atingi, nu te ating.

          Cei doi începuseră să înainteze, lăsând o tăcere înspăimântătoare să se reverse asupra lor și a conversației puțin jenante pe care păruse că o încerca Sydney pe tot parcursul drumului. Din când în când, ea se mai uita la Sam, doar ca să se asigure că această ,,invitație" făcută de băiat nu era o altă glumă de prost gust.

        De la un timp, drumul i se păruse cunoscut creței. Prima dată crezuse că Sam voia s-o ducă la cafenea, dar se trezise în fața unor porți mari și ruginite care adăposteau în spatele lor un tărâm care te-ar fi transformat într-un copil inocent în orice moment. Un loc care-i făcea și pe cei mai triști să simtă aroma îmbietoare a bucuriei care era peste tot prin aer.

          — De ce m-ai adus aici? fusese tot ce mai putea Sydney să spună.

          — I-am cerut telefonul lui Chase în schimbul acelei țigări. Eu ți-am trimis acel mesaj, îi mărturisise fără pic de jenă, ba mai mult, rânjise triumfător, dar fata își pusese degetul pe fața lui și îi ,,șterse" rânjetul fără să stea pe gânduri.

          Apoi, Sydney o luase la fugă și începu să exploreze toate locurile, uitând de grijile care-i stăteau pe cap de zile întregi. Se simțea din nou fericită. Se simțea într-un fel în care nu se mai simțise niciodată. Se simțea atât de vie.

          Dăduse toate superstițiile la o parte și îl lăsase pe Sam să-i cumpere înghețată și vată pe băț. Ba chiar, se dăduseră amândoi în aproape toate caruselele existente acolo.

            Pentru o clipă, amândoi își schimbaseră părerile unul față de celălalt. Lui Sam i se părea că în sfârșit creața lăsă atitudinea de om superior pe care o adoptase și își arătase adevăratul chip.
Deși cei doi se simțeau bine, în gândul băiatului începu să se învârtească o singură întrebare: Oare când era momentul potrivit să-i spună lui Sydney că ea era sufletul lui pereche?

            Acela era și motivul pentru care el se comporta atât de frumos cu ea. Dacă destinul decise că cei doi se potrivesc, băiatul încerca să-i dea speranțe și să vadă totodată cum se simte în compania ei. Pe moment, totul era perfect.

          Cei doi adolescenți dansau alături de oameni de toate vârstele în mijlocul unui ring imens, pe versuri din piesele anilor '80.
Sydney îi zâmbise cald în timp ce sărise în sus de bucurie și reușise să-i inducă o stare de bine lui Sam.

          Era atât de frumoasă când zâmbea. Parcă toate durerile și chinurile prin care trecuse fuseseră doar din coșmaruri din care reușise într-un final să evadeze.

          La un moment dat, crețul o prinsese de talie, lipind-o cu totul de el. Își împreunaseră mâinile pentru câteva secunde, urmând ca după aceea Sydney să și le poziționeze după gâtul brunetului.

          — Sam... De când ești tu atât de drăguț cu fetele?

          — Mi-am găsit sufletul pereche și vreau să sărbătoresc.

          — Asta e grozav! Dar de ce nu ești alături de sufletul tău pereche acum? îl întrebase oarecum tristă, gândindu-se că din pricina ei, cei doi nu petrec timp împreună.

          — Sufletul meu pereche se uită exact acum în ochii mei.

          Apoi, îi șoptise ls ureche un scurt ,,La mulți ani!. fără să-i ceară permisiunea sau să facă alte gesturi, o sărutase apăsat, în același timp asigurându-se ca aceasta să nu se simtă incomfortabil. Ea îi răspunsese și parcă lumea se oprise doar ca să le lase celor doi timpul necesar pentru a-și încheia momentul de tandrețe.

          În tot acel moment care părea mult prea frumos pentru a fi adevărat, Sam reușea să zâmbească. Zâmbea într-un mod arogant, în timp ce transformă sărutul lung în alte câteva săruturi mai scurte, dar la fel de pline de amor.

╚═══════꧁꧂═══════╝

aici aveți capitolul 6 guys, care e puțin mai lung decât celelalte. nu știu ce m-a apucat sincer. am vrut să redau cât mai riguros sentimentele celor doi.

sunt foarte curioasă să știu ce părere aveți despre relația dintre protagoniști în acest capitol :>

să nu-mi ziceți că e ceva previzibil, deoarece în curând va apărea un capitol care va da totul peste cap. (ador să fac asta oh my-)

(sper să scuzați greșelile gramaticale/de tastare, nu am verificat capitolul decât o singură dată)