╔═══════꧁꧂═══════╗

          Sydney nu putea să doarmă. Privea bolta cerească de pe fereastra din camera ei de cămin, admirându-i brâul de stele cu care era încinsă, în așteptarea lunii. O durere de cap îi omorâse toate visele frumoase pe care le avusese, făcând-o din nou să se gândească la perioada în care Jack profitase de ea.

          Și atunci devenise o persoană moartă. Nu voia să arate asta. Voia să arate că e puternică și își dorea să devină o femeie respectată în societate. Își dorea să arate că femeile sunt egale în drepturi cu bărbații.
          Se uitase în oglindă, încercând să-și dea seama de ce nu putea fi puternică.

         De ce nu putea să cârpească pur și simplu pânza vremii care ajunsese să fie ruptă de timp?

          — Ești o persoană oribilă, i se adresase reflexiei sale, lăsând ca o lacrimă să i se rostogolească pe obraz și să cadă încet pe podea.

          Era clar. Realitățile amare îi biruiau visele dulci cu fiecare minut care trecea și i se mai scursese din clepsidra timpului.
          Fata se hotărâse să deschidă un sertar din noptiera mică de lângă pat. Căutase din priviri obiectul pe care nu-l mai folosise de când Jordan murise, vrând ca neliniștea din sufletul ei să fie înlocuită de o stare oarecum euforică.

          Luase recipientul de sticlă, strângându-l în mâini.

          ,,Oare chiar vreau să fac asta?" se gândise minute întregi, privindu-se din nou în oglindă.

          Putea redeveni acea fată puternică, de neintimidat și probabil mult prea bună pentru cei din jur în doar câteva secunde.
          Acel gând venindu-i în minte, nici nu mai stătuse pe gânduri și își injectase fericirea artificială în vene, oftând adânc după aceea.

          Începuse să râdă, plimbându-se de colo-colo prin cameră. Și începuse să se scalde în oceanul de vise aproape imposibile, săpunându-se în amintiri plăcute, care-o făceau să zâmbească.

          ,,Dansam amândoi pe ritmurile îmbătătoare ale noii piese ale lui Lady Gaga. Eram atât de fericiți încât credeam că toți cei din jur încercau să ne imite relația, dar eșuau, chiar dacă prin jur eram doar noi doi.

          În noaptea în care luna își scuturase praful auriu peste lumea plumburie îmi găsisem și eu veselia care credeam că va fi infinită.
          Îl cunoscusem pe acel băiat care reușea să picteze fâșii de lumină în întuneric la insistențele mamei mele și încercam să profit de fiecare clipă pe care o petreceam alături de el.

          Ne aflam în curtea casei părinților mei, iar eu mai aruncam din când în când o privire spre umbrele țepene, înfipte în căldurile verii, care mă încântau cu răcori.

— Syd! îi auzisem vocea fratelui meu și brusc în interiorul meu avusese loc un cutremur cât muntele de adânc."

          — Syd! auzise fata vocea lui Billie, dar refuza să se trezească din coșmarul ei numit Jack, ci mai degrabă prefera să plonjeze prin amintiri, adesea căzând pe gânduri.

          Lângă ea se aflară Billie și Owen, care își doreau să împartă cu ea un desert pregătit de bunica băiatului. Amândoi intrară în camera ei, fără a bate la ușă, iar brunetul scăpase farfuria cu desertul pe jos în momentul în care o văzu pe prietena lui dansând ca o buimacă pe tot felul de melodii triste.

          Fata cu părul alb alergase spre prietena ei, ajutând-o să se așeze pe pat. Creața auzea cum curgea timpul în timpanele sparte de-ntuneric și simțea că țipă, dar nimeni nu dorea s-o audă. Ba mai mult, simțea că muri în apa vie, iar sufletul în focul uscățit.

          Owen o mai strigase de câteva ori, dar Sydney părea că era cu totul în lumea ei. Și chiar așa era. Fata își căuta fericirea pe al durerii mal, fiind înconjurată în mintea ei, desigur, de mici creaturi care o apucau de picioare și o trăgeau în apa murdară, plină de coșmaruri care o îndemnau la trezire.

          — Nu răspunde. Ce ar trebui să facem? îl întrebase Billie pe Owen, dar acesta doar înghițise în sec.

          — Ar trebui să-l aducem pe Sam, îi replicase brunetul într-un final, analizând-o pe Sydney din cap până-n picioare, până la urmă el este sufletul ei pereche.

          — Dacă nu ai aduce argumente din filmele Disney, poate aș lua în considerare ceea ce ai spune!

           Cei doi se uitaseră speriați la creața din fața lor, în timp ce aceasta afișa zâmbetul ei de milioane, repetând de mai multe ori fraza ,,Das Leben ist schön¹". Acel gest îi panicase și mai tare pe Billie și Owen, atât de tare încât băiatul pusese mâna pe telefon și ieșise din camera de cămin, vrând să-l sune pe Sam, în timp ce Billie încerca să vorbească cu Sydney pe cel mai calm ton posibil.

          — Bev, dă-mi telefonul! țipase crețul către roșcată.

          Aceasta îi ținuse telefonul strâns în mână, stând așezată pe patul din camera ei în timp ce-i zâmbise mârșav băiatului. Încă de când citise numele apelantului i se întunecase privirea, așa că încerca să țină totul pentru ea, închizându-i în nas lui Owen.

          Nu-și dorea ca Sam să o părăsească din nou după ce profitase de ea. Își dorea să-l aibă cât mai mult lângă ea, iar în momentul în care acesta se așezase pe pat exact în stânga ei, pusese telefonul pe noptieră.

          — Măcar spune-mi cine a avut nevoie de mine la ora asta.

          — Îți spun... doar dacă mă săruți.

          Și Sam făcuse întocmai cum spusese Beverly, la început sărutându-i scurt colțul gurii. Dar aceasta îi prinse buza, dorind să prelungească sărutul cu cel puțin cinci secunde.

          — Lasă-mă naibii în pace, murmură băiatul, uitându-se pe ecranul telefonului și rămânând șocat când văzuse cine reușise să-l apeleze.

          Nici nu stătuse pe gânduri, ci doar se încălțase, lăsând-o pe roșcata cu păr scurt să se înfrupte din întrebările pe care dorea cu disperare să i le pună, dar nu voia să cadă în iadul pe care ea îl numea ,,penibilitate".

***

          Când în sfârșit ajunsese în fața camerei șaptesprezece din corpul C al căminului, privise în gol, gândindu-se dacă el chiar voia să facă acel lucru. Nici nu știuse de ce fusese sunat de către Owen, dar fiindcă cei doi nu prea vorbeau în mod normal, mintea lui seacă întuise pentru prima dată că este ceva de-a dreptul grav.

          Bătuse la ușă, iar în primele secunde nu se întâmplase nimic. Billie hotărâse să deschidă ușa pe jumătate, ținându-l pe Sam în prag.

          — Sydney se află într-o stare... nu prea bună. De aia te-a sunat Owen.

          Și exact atunci, băiatul se simțise cuprins de trăiri pe care încă nu apucase să le experimenteze. Parcă pământul îi fugea de sub picioare, întreaga fericire înecându-i-se în tăcerea sumbră a nopții aceleia friguroase de toamnă.

          Dăduse buzna în cameră, căutând-o din priviri pe Sydney. Voia să știe că fata este în siguranță și că nimeni și nimic nu reușise s-o rănească.
          Când se lovise de imaginea fericită a fetei, când îi văzuse zâmbetul frumos și ochii sclipitori, care-l băgau întodeauna în eclipsa minții și a gândirii, simțea că interiorul lui îi număra secundele, gonind spre ieșirea din inexistent.

          Se duse glonț spre patul pe care stătea, așezându-se în genunchi în fața ei. Îi privise ochii roșiatici, în timp ce un fulger țâșnise din norii încărcați cu electricitate negativă din inima lui îndurerată. Voia să fie pozitiv și spera din tot sufletul ca gândurile lui sumbre să nu se adeverească exact atunci.

          Sydney îi zâmbise și în acel moment crețul își dăduse cu adevărat seama ce se întâmplase, cele mai negre vise prinzând viață prin prisma fetei din fața lui.

          — Mi-e sincer frică să spun asta, dar Sydney s-a drogat, iar acum e în lumea ei colorată plină de unicorni și-i iubește pe toți cei din jurul ei, le spusese Sam celor doi adolescenți, făcându-le semn să iasă din cameră. Știu eu cum să vorbesc cu ea.

          Owen își plasase o mână pe spatele lui Billie, aceasta privindu-l în ochi temătoare în timp ce amândoi se îndepărtau încet-încet de peisajul trist presărat cu confetti multicolore imaginare din mintea lui Sydney.

          — Nu vreau să vorbesc cu tine, îi tăiase fata întreg elanul, ștergându-și lacrimile care-i cădeau involuntar cu podul palmei.

          Nu plângea și nici nu avea un motiv pentru care să plângă, dar simțea că în mai puțin de trei secunde stomacul ei ar putea s-o ucidă din cauza durerii infernale pe care o suporta.

          — Atunci ce vrei să faci? o întrebase Sam pe un ton calm, luându-i mâna stângă și începând s-o mângâie cu degetul mare.

          Creața își smucise imediat mâna, așezându-se pe pat, cu spatele către Sam și cu fața către perete, fără a mai scoate vreun cuvânt.

          El știa că n-o poate lăsa așa, tocmai de aceea își pusese geaca pe jos și se așezase lângă patul lui Sydney. Avea de gând să doarmă și pe jos dacă așa îi impunea fata, doar să n-o lase singură în agonia creată de realitate care uneori părea atât falsă.

          — Noapte bună! spusese cât de încet reușise, dar nu se bucurase de niciun răspuns din partea fetei.

╚═══════꧁꧂═══════╝

[Das Leben ist schön¹ = (tradus din germană) Viața este frumoasă.]

bună, bună! <3 nu ne-am auzit de ceva timp, nu-i așa?

sincer, mi se pare că am lungit acest capitol aiurea, dar nu puteam renunța nici în ruptul capului la vreo secvență gândită de mine, deoarece toate îmi plac în mod special.

inainte de a încheia cu nota autorului, vreau să vă spun că îmi cer scuze pentru toate greșelile existente din acest capitol; probabil sunt cam multe, dar le voi corecta în cel mai scurt timp.